Un nou dosar de corupție în Vama Nădlac: 23 de polițiști de frontieră și un inspector al Direcției Generale Antifraudă Fiscală sunt cercetați penal. Aceștia sunt acuzați că primeau mită de până la 600 de euro de la firmele de transport persoane dinspre Republica Moldova în țări ale Uniunii Europene, pentru a nu mai fi verificate.
Procurorii Serviciului teritorial Timișoara au dispus urmărirea penală a 24 de persoane – un inspector al Direcției Generale Antifraudă Fiscală și 23 de polițiști de frontieră pentru luare de mită și trafic de influență, potrivit DNA.
Cei 23 de polițiști de frontieră ar fi primit sume de bani, cuprinse între 50 și 600 de euro, de la persoane care efectuau activități de transport călători dinspre Republica Moldova în țări ale Uniunii Europene și invers, „fără a dispune măsurile legale pentru nerespectarea perioadelor de ședere în Uniunea Europeană de către cetățeni extra-comunitari”.
În luna mai a anului trecut, unul dintre agenții de poliție urmăriți penal i-ar fi permis unui cetățean român, minor, să părăsească țara fără acordul părinților în schimbul sumei de 100 de euro.
„În perioadele 10.08 – 29.10.2021 și 06 – 07.04.2023, inculpatul Matei Marius Gheorghiță, în calitate de inspector în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală, cu atribuții de control în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, ar fi pretins și primit de la o persoană suma totală de 1.200 euro pentru a-și trafica influența pe care ar fi pretins că o are asupra polițiștilor de frontieră români și maghiari și pe care ar fi promis că-i va determina să-i permită acesteia să tranziteze ilegal frontiera româno-maghiară cu obiecte care făceau parte din patrimoniul cultural național mobil (tablouri, statuete)”, se arată într-un comunicat al DNA, potrivit Hotnews.ro.
DNA a precizat că în acest caz sunt urmărite penal mai multe persoane.