Un bărbat de 43 de ani din Cisnădie a murit înjunghiat de iubitul fiicei sale, un tânăr de numai 17 ani. Bărbatul nu era de acord cu relaţia dintre fiica lui şi tânărul de 17 ani . Hotărât să-i despartă, bărbatul l-a vizitat pe adolescent acasă, unde l-a găsit împreună cu fata. După câteva minute de discuţii aprinse, tatăl acesteia a plecat. N-a apucat să iasă bine în stradă, că adolescentul a venit şi l-a înjunghiat cu un cuţit.
Omul a ajuns în stare grava la spital. În ciuda eforturilor medicilor, nu a mai putut fi salvat.
„A fost adus un pacient în vârsta de 43 de ani din Cisnadie, în urma unei agresiuni. Acesta prezenta o plaga înjunghiată în regiunea hemitorace, în partea stânga. A intrat în operație, iar medicii l-au operat patru ore și au încercat să îi salveze viața, dar în pofida eforturilor acestora pacientul nu a supraviețuit”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Sibiu, Decebal Todăriță.
Familia fetei în vârstă de 15 ani susține că tânărul avea o reputație proastă în rândul cunoscuților și era consumator de droguri.
„Era numai drogat. A luat pastile să se omoare. O șantaja pe ea mereu. Îi zicea dacă nu vii la mine, mă omor, iau pastile şi mă omor”, a spus soția victime, Niculina Gârlescu.
Adolescentul care l-a înjunghiat pe barbat a fost reținut de polițiști.
„În prezent se fac cercetări pentru infracțiunea de omor calificat. Urmează să stabilim după primele date preliminare dacă urmează să mergem cu propunere de arestare preventivă împotriva autorului acestei infracțiuni grave”, a declarat prim-procurorul adjunct din cadrul Parchetului Sibiu, Adriana Sandu.
Barbatul ucis era tatăl a doua fete minore și lucra ca instalator la o societate comercială din Sibiu.