O femeie care a murit, la începutul lunii aprilie, într-un accident rutier a fost, de fapt, victima fostului soț, care a ucis-o, susțin anchetatorii. Bărbatul a negat inițial, dar în fața probelor prezentate a recunoscut totul.
Bărbatul a intrat cu mașina în piciorul unei pasarele pietonale din cartierul Pipera. Pe locul din dreapta era fosta soție, care nu purta centura de siguranță.
Un ofițer ajuns la fața locului a considerat suspect faptul că, deși carosabilul era uscat, pe asfalt nu erau urme de frânare. El l-a întrebat pe șofer ce s-a întâmplat și, spun surse din anchetă citate de Gândul, bărbatul, aflat încă în stare de șoc, ar fi răspuns mai întâi că „a omorât-o”, apoi ar fi zis că „nu a omorât-o, dar a fost șicanat”.
Ulterior, în telefonul mobil al șoferului anchetatorii au găsit mesaje în care acesta își amenința cu moartea fosta soție.
În plus, imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă au arătat că, în zilele premergătore ”accidentului”, bărbatul ar fi trecut pe lângă piciorul de pasarelă și ar fi încetinit mereu în dreptul acestuia, semn că îl studia cu atenție.
Inițial, conducătorul auto a spus că a fost șicanat în trafic de un alt șofer, numai că, spun anchetatorii, respectiva mașină era la aproximativ 200 de metri în spatele lui.
Bărbatul a spus apoi că era depresiv, în ziua ”accidentului” luase pastile cu efect calmant și, la un moment dat, a adormit la volan. În schimb, specialiștii spun că dacă dormea, el nu avea cum să accelereze.
Pus în fața probelor, individul a povestit că de cinci ani era despărțit de femeie, dar au continuat să locuiască în aceeași casă, alături de cei doi copii ai lor.
Ei se certau des și el era foarte gelos, suspectând că fosta soție se iubește cu șeful ei. Tocmai din acest motiv a amenințat-o cu moartea de mai multe ori.
În ziua ”accidentului”, bărbatul a abordat-o în apropierea unei intersecții și s-a oferit s-o ducă la serviciu. Cum ea a refuzat, el a amenințat-o că va spune tuturor că are o relație cu șeful ei. Asta a determinat-o pe femeie să accepte să urce în mașină. Ea nu și-a pus centura de siguranță, pentru că fostul partener a asigurat-o că nu vor merge cu viteză.