Un copil de 2 ani a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Capitală

Un copil de 2 ani a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Capitală

Un copil de 2 ani a căzut, marți, de la etajul 7 al unui bloc din Sectorul 6 al Capitalei. El a ajuns la spital, la Terapie Intensivă, având răni grave.

Copil căzut de la etajul 7

Copilul s-ar fi urcat pe calorifer pentru a ajunge la geam. De acolo s-a dezechilibrat și a căzut în gol de la o înălțime de peste 20 de metri.

Cea care a anunțat autoritățile a fost chiar mama lui, undeva în jurul orei 13.00. Cazul a fost preluat de polițiștii de la Secția 25. Aceștia au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Echipajul medical ajuns la fața locului a acordat copilului primele îngrijiri, apoi acesta a fost transportat la Spitalul „Grigore Alexandrescu”.

Copilul are mai multe traumatisme, dar e stabil respirator şi hemodinamic. El a fost internat la ATI și medicii încearcă acum să-i salveze viața.