Un băiat în vârstă de zece ani din localitatea Hălceni, comuna Şipote, judeţul Iaşi, a ajuns în stare gravă la spital, sâmbătă dimineaţă. Asta după ce a încercat să se spânzure într-o anexă a gospodăriei în care locuia, în urma unei certe cu părinţii săi care au refuzat să îl ia la un praznic.
Băiatul ar fi fost descoperit de către fratele său, în vârstă de nouă ani, care i-ar fi tăiat funia de care atârna şi i-a chemat pe părinţi.
”Este vorba despre un copil de zece ani, care, supărat că familia nu a vrut să îl ia la un praznic, ar fi încercat să se sinucidă într-o anexă a gospodăriei”, a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, citată de Mediafax.
Copilul a fost transportat în stare gravă la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria“ din Iaşi.
”A fost resuscitat de echipajul SMURD care a ajuns la faţa locului, acum este intubat, în comă profundă anoxică, internat la Spitalul «Sfântul Maria»“, a declarat Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD la Spitalul de Urgenţă ”Sfântul Spiridon“ din Iaş