Un deținut a evadat de la un penitenciar de lângă Hațeg

Un deținut a evadat de la un penitenciar de lângă Hațeg
Foto: B1 TV

Un deţinut de 24 de ani, condamnat la patru ani de închisoare pentru furt calificat, a evadat, joi, de la punctul de lucru din zona Ştei, judeţul Hunedoara, el fiind căutat de jandarmi, poliţişti şi gardieni de la Penitenciarul Bârcea Mare, unde îşi ispăşea pedeapsa.

Potrivit directorului Penitenciarului Bârcea Mare, Daniel Turmeanu, deţinutul evadat se numeşte Mihai Mărtinaş şi a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru furt calificat.

„Tânărul, care este din Sibiu, comuna Veseud, avea regim semideschis şi a părăsit punctul de lucru la care era repartizat, respectiv zona Ştei, aflat în apropierea oraşului Haţeg. Din primele verificări efectuate, a rezultat faptul că persoana privată de libertate a solicitat să se deplaseze la toaletă, iar după aproximativ cinci minute a fost constatată lipsa lui şi s-a procedat conform reglementărilor în vigoare”, a spus Turmeanu.

Pentru prinderea deţinutului, reprezentanţii penitenciarului au cerut ajutorul poliţiştilor şi al jandarmilor, care au blocat căile de acces în zonă şi s-au trimis mai mult echipe de căutare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`