Un elicopter militar s-a prăbușit în județul Sibiu: Opt persoane au murit și două au fost rănite (VIDEO)

Un elicopter militar s-a prăbușit în județul Sibiu: Opt persoane au murit și două au fost rănite (VIDEO)

Opt persoane au murit, vineri, după prăbuşirea unui elicopter militar în judeţul Sibiu, iar alte două au fost evacuate cu un elicopter SMURD, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, transmite Mediafax. Cele două persoane rănite au suferit multiple arsuri şi sunt transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Sibiu.

Elicopterul s-a prăbuşit în zona denumită Stejăriş, între localităţile Iacobeni şi Mălâncrav, într-o zonă împădurită, după ce a luat foc în aer.

Un elicopter Puma care participa la exerciții în poligon se deplasa de la Câmpia Trzii spre poligon, iar în zonă s-a prăbușit. Sunt într-o zonă muntoasă”, a afirmat pentru B1 TV ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa.

Două elicoptere SMURD şi o echipă de procurori militari şi criminalişti din Inspectoratul General al Poliţiei Române au fost trimise,  la locul accidentului, informează Ministerul Afacerilor Interne.

Vicepremierul Gabriel Oprea a anunţat că a dispus deja toate măsurile care se impun în astfel de situaţii şi se deplasează acum spre locul accidentului. Forţe ale poliţiei au ajuns deja la faţa locului. (Detalii AICI)

„La acest moment, forţe ale Poliţiei Române, ISU Sibiu şi două elicoptere SMURD sunt în deplasare spre zona unde a avut loc impactul. Un al treilea elicopter este pregătit pentru intervenţie. Primele forţe ale poliţiei Române au ajuns deja la faţa locului
„, a precizat Ministerul Afacerilor Interne.

MAI precizează şi că a fost activat de urgenţă Centrul Operaţional de Comandă al Guvernului României şi Centrul de Comandă al MAI, pentru coordonarea acţiunilor de salvare a supravieţuitorilor şi cercetarea condiţiilor în care a avut loc accidentul.

Mnisterul Apărării Naţionale confirmă, printr-un comunicat de presă, că opt militari şi-au pierdut viaţa şi alţi doi au fost răniţi în urma prăbuşirii unui elicopter militar IAR-330 PUMA, vineri, în jurul orei 10.40, pe raza localităţii Mălâncrav, din judeţul Sibiu. Potrivit MApN, elicopterul era de la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii şi se afla în misiune, urmând să participe la un exerciţiu în Poligonul Cincu.

Pentru cercetarea împrejurărilor producerii evenimentului, la faţa locului s-a deplasat ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, însoţit de o comisie a Statului Major al Forţelor Aeriene, se arată în comunicatul MApN.

Preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj de condoleanţe familiilor militarilor decedați. (Detalii AICI)

Un elicopter militar s-a prăbușit în județul Sibiu

Urmăriți B1TV.ro și pe
`