Eveniment
Un poliţist de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din Constanţa a fost prins în flagrant, vineri seară, în timp ce primea mită 4.000 de euro, pentru a nu întocmi un dosar de cercetare penală, informează Mediafax.
Inspectorul Adrian Ionuţ Priboianu ar fi cerut iniţial denunţătorului suma de 25.000 de euro, însă ulterior s-ar fi mulţumit cu 4.000 de euro, potrivit unor surse din cadrul anchetatorilor.
Agentul a fost prins în flagrant de procurorii DNA imediat după ce ce a primit banii. Polițistul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca judecătorii de la Tribunalul Constanţa să stabilească dacă va fi arestat preventiv.