Un urs a murit după ce a fost lovit de o mașină în cursul nopții, pe DN 1 Sibiu-Brașov. Evenimentul s-a petrecut în localitatea Arpașu, scrie Turnul Sfatului. La jumătatea lunii aprilie un alt urs fiind omorât de mașină, tot în zonă.
”În această dimineață, în jurul orei 07:00, prin apel 112, o persoană a sesizat faptul că pe DN 1, pe acostament, în zona localității Arpașu de Jos, este un urs rănit. La fața locului s-au deplasat politiști, jandarmi, reprezentanți ai fondului forestier și ai administrației locale. Există posibilitatea ca ursul să fi fost lovit de un autovehicul, însa la locul găsirii animalului nu a fost identificat niciun auto care să fi fost implicat în producerea evenimentului”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Sibiu.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a emis o derogare care prevede împușcarea a opt urși în județul Sibiu.
Ordinul nr. 723 din 4 aprilie 2022 face referire la ”aprobarea nivelului de intervenţie şi de prevenţie în cazul speciei urs brun (Ursus arctos), în interesul sănătăţii şi securităţii populaţiei şi în scopul prevenirii unor daune importante”.
Conform ordinului, în județul Sibiu pot fi recoltați opt urși, dintre care doi chiar în Porumbacu de Jos, unde a avut loc accidentul de azi-noapte.
De la începutul anului au fost înregistrate peste 50 de apeluri prin care era semnalată prezenţa urşilor în apropierea zonelor locuite.
Cetăţenilor li se recomandă ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia”, relatează Agerpres.