Cercetătorii americani, de la Centrul naţional american pentru cercetări atmosferice Boulder, au descoperit că motivul pentru care coroana solară, un strat superior din atmosfera Soarelui, poate atinge temperaturi de 200 de ori mai mari decât cele de la suprafața stelei este reprezentat de niște unde care canalizează reacțiile nucleare prin intermediul câmpului magnetic ce parcurge plasma din coroană, conform AFP.
Aceste unde, denumite Alfven după numele cercetătorului suedez care a prezis existența lor, au putut fi observate cu ajutorul imaginilor de înaltă definiție în spectru ultraviolet obținute de satelitul Solar Dynamics Observatory.
Cu un flux de energie de 100-200 de wați pe metru cub, aceste unde „sunt suficiente pentru a furniza energia necesară pentru a propulsa rapidele vânturi solare şi a compensa pierderile de căldură din regiunile calme din coroana solară”, au concluzionat cercetătorii.