Eveniment
Lucrătorii de la Vama Albița au descoperit, duminică seară, 76.000 pachete de țigări de contrabandă, ascunse într-o cisternă care intra în țară, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcției Generale a Vămilor (DGV), Irina Privantu, pentru Evenimentul Zilei.
Potrivit DGV, în baza analizei de risc, lucrătorii vamali au verificat o cisternă care intra în ţară, din Republica Moldova, pe la Vama Albiţa.
Captura record a fost realizată de către lucrătorii de la Biroul Vamal Albiţa, împreună cu poliţiştii de frontieră.
Cele 76.000 de pachete de ţigări au fost descoperite într-o cisternă care venea din Republica Moldova, fără încărcătură.
Valoarea ţigărilor de contrabandă se ridică la 760.000 de lei.