Ancheta procurorilor privind șpăgile de la vămile aflate la granița cu Serbia au cuprins și convorbirile telefonice ale șefilor din sistem, Radu Mărginean, fostul șef al Autorității Naționale a Vămilor, și a lui Aurel Mătiuț, șef al Direcției Regionale Vamale Timișoara, în perioada monitorizată.
Puține stenograme au fost făcute publice și sunt depuse ca probe în dosarele corupției din vămi, iar acestea arată că personajele erau precaute și preferau să discute față în față, scrie pressalert.ro.
SRI a interceptat, în 21 decembrie 2010, discuțiile purtate între Aurel Mătiuț, fostul ministrul de Interne Vasile Blaga și Radu Mărginean. Vasile Blaga l-a sunat dimineața pe Mătiuț și au stabilit în câteva cuvinte să se întâlnească.
Aurel Mătiuţ: Alo.
Vasile Blaga: Da, Relu.
AM: Să trăiţi, dom’ ministru. Dom’ ministru când veniţi acasă?
VB: Numai joi seara acas’, că-i moţiunea
AM: Ăhă! Au! Ş-atunci cum…
VB: Vineri sunt acas’. La Petreni.
AM Vineri?
VB Da,da.
AM Păi bun, vin vineri, dom ministru!
VB Bine, bine. Te pup
AM Bine, mulţumesc mult. Trăţi dom’ ministru.
În jurul prânzului, aurel Mătiuț l-a sunat pe Radu Mărginean să-l întrebe dacă va ajunge în vestul țării să discute, pentru că are probleme prin zonă.
Aurel Mătiuţ: Auzi, cu reorganizările astea o fi ceva?
Radu Mărginean: Eu..
AM: Că…
RM: Eu de aia am fost la şefi marţi şi miercuri şi sper că e ok. O să-ţi spună (Vasile Blaga, n.a) şi ţie ce-a vorbit.
AM: Aha.
RM: Na
AM: Da, da, da. C-am înţeles că ăl mare de tot a zis: Nu!
RM: Păi mă gândesc. O să-şi spună şeful mai multe vineri.
AM: Bun! Bine.
RM: Am vorbit eu cu el! Ştie mai multe.
AM: Bine, bine Radu. Oricum ne mai auzim până la Crăciun.
RM: Sigur că da.
AM: Te pup. Ciao.
RM: Te pup. Ciao.
Contactat de jurnaliștii de la Pressalert, Radu Mărgineanu a declarat: „ Nu ţin minte despre ce restructurări era vorba. Cine ştie în ce context. Îi cunosc. Ce am discutat şi despre ce era vorba nu mai ţin minte”.
Într-o altă discuție cu un bărbat necunoscut, Radu Mărginean este anunțat au fost luate „alea, ceaiurile”, spunând totuși că ar „vrea să vină până acolo”, să mai povestească. În încheierea conversației, bărbatul îi spune lui Mărginean: „numai bine! Săru’ mâna! Mulţumesc, deci sunt aici”.