Vaslui: Peste 2.000 de oameni s-au înghesuit la o slujbă oficiată de IPS Teodosie. Arhiepiscopul Tomisului, ajuns cu o mașină de lux, a fost primit cu flori de către enoriași

Vaslui: Peste 2.000 de oameni s-au înghesuit la o slujbă oficiată de IPS Teodosie. Arhiepiscopul Tomisului, ajuns cu o mașină de lux, a fost primit cu flori de către enoriași
Captură Video Antena 3

Peste 2.000 de oameni s-au înghesuit, duminică dimineață, la Vaslui, la o slujbă oficiată de IPS Teodosie, invitat să sfinţească biserica Sfinţii Constantin şi Elena.

Enorașii l-au primit cu flori pe Arhiepiscopul Tomisului, ajuns acolo cu o mașină de lux, apoi au intrat în curtea bisericii, stând înghesuiți, și unii fără mască, deși pandemia de coronavirus n-a trecut.

Captură Video Antena 3

La slujbă au venit și mai mulți politicieni, în frunte cu primarul din Vaslui, Vasile Pavăl, notează Antena 3.

Potrivit Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă din 14 mai, la evenimente din spațiile deschise pot participa cel mult 500 de persoane, iar fiecare trebuie să dispună de doi metri pătrați. Măsurile de prevenție trebuie respectate, inclusiv cea privind portul măștii de protecție.