Guvernul României se gândește la o nouă decizie prin care să impună țăranilor să nu dețină mai mult de 15 porci în propria gospodărie.
Aceste prevederi se regăsesc într-un proiect de Hotărâre de Guvern, pentru aprobarea măsurilor de control și eradicare a pestei porcine africane în România, făcut public la 12 ianuarie 2023, de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, potrivit antena3.ro.
Prin aceste modificări, autoritățile încearcă să controleze înmulțirea animalelor din gospodăriile țărănești.
Mai mult decât atât, fermierii vor fi nevoiți să notifice medicul veterinar cu privire la deținerea de scroafe pentru însămânțarea artificială, astfel încât să fie luate în evidență.
La Articolul 6 al proiectului de HG, ce vizează „Obligațiile operatorilor care dețin porcine în cadrul exploatațiilor nonprofesionale și comerciale”, se precizează, printre altele, că operatorii au obligația:
„Constituie contravenție și se sancționează după cum urmează:
a) nerespectarea prevederilor art. 5, cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei;
b) nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (1), (2), (3) sau (4) cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei, în cazul faptelor săvârșite de operatorii care dețin porcine în cadrul exploatațiilor nonprofesionale, respectiv cu amendă de la 13.000 lei la 15.000 lei, în cazul faptelor săvârșite de operatorii care dețin porcine în cadrul exploatațiilor comerciale;
c) nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (5) a), b), c) sau f) cu amendă de la 600 lei la 800 lei, în cazul faptelor săvârșite de operatorii care dețin porcine în cadrul exploatațiilor nonprofesionale;
d) nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (5)
e), i), j) sau k) cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei, în cazul faptelor săvârșite de operatorii care dețin porcine în cadrul exploatațiilor nonprofesionale; e) nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (7) cu amendă de la 9.000 lei la 15.000 lei, în cazul faptelor săvârșite de operatorii care dețin porcine în cadrul exploatațiilor comerciale”, informează ansvsa.ro.