Victor Ponta, la comandamentul de iarnă: Starea de alertă din cele șapte județe va fi revocată (VIDEO)

Victor Ponta, la comandamentul de iarnă: Starea de alertă din cele șapte județe va fi revocată (VIDEO)

Premierul Victor Ponta a anunțat, luni, în cadrul comandamentului de iarnă de la Guvern, că va fi revocată starea de alertă din cele șapte județe.

”A fost o lecție importantă de cum trebuie să funcționeze lucrurile. Începând cu 1 martie, în baza OUG adoptată săptămâna trecută, o să avem două comitete naționale, unul pentru intemperii și celălalt pentru situații de urgență în așa fel încât lucrurile să fie clare pentru responsabilitate”, a afirmat primul ministru.

”România a fost afectată destul de puțin de intemperii. Am făcut mai repede și mai bine decât alții ceea ce trebuia să facem”, a precizat Ponta.

”O să supun Comisiei revocarea stării de alertă în județele Buzău, Brăila, Vrancea, Ialomița, Călărași, Constanța și Tulcea”, a declarat șeful Guvernului.

”Însă, vreau să vă spun, chiar dacă poate părea prematur, o să ne pregătim pentru niște inundații. Vreau să profitați de aceste zile să ne organizăm și să fim pregătiți ca să intervenim”, a le-a spus Victor Ponta celor prezenți la ședință.

De asemenea, primul ministru a precizat că Slovenia a fost afectată de intemperii, iar România va acorda sprijin acestei țări, unde va trimite două generatoare.

”Există în sistemul european o solicitare de sprijin în partea Sloveniei care a fost afectată de intemperii. Tot sitemul energetic e la pământ și durează patru săptămâni să îl repare. E un necaz. Sistemul european prevede spijin în această situație. Sunt convins că și ei ne vor ajuta dacă va fi cazul”, a mai spus Ponta.

Victor Ponta: Starea de alertă din cele șapte județe va fi revocată

Tags: