Sibienii au sărbătorit cu focuri de artificii victoria lui Klaus Iohannis, cel care le este primar de 14 ani. Sute de oameni s-au adunat în noaptea de duminică spre luni în Piaţa Mare din oraş, au cântat imnul naţional, au fluturat steaguri tricolore şi au scandat numele lui Klaus Iohannis. Acum, sibienii spun că îl lasă pe Iohannis la Bucureşti, să conducă o ţară. Prezenţa la vot la Sibiu a fost de 66%.
În ciuda ploii, peste 300 de oameni au mers în Piaţa Mare din municipiul Sibiu şi s-au bucurat pentru victoria lui Klaus Iohannis.
Manifestanţii au ajuns şi în faţa casei lui Iohannis, unde au aplaudat şi au scandat numele acestuia. Oamenii au cântat imnul naţional, au fluturat steaguri tricolore şi au strigat „Victorie”.
Pe strada Mitropoliei din municipiul Sibiu, unde este Catedrala Mitropolitană şi sediul Mitropoliei Ardealului, manifestanţii au strigat „Fără politică în biserică”.
În faţa sediului organizaţiei judeţene a PSD din oraş, sibienii au scandat lozinci împotriva social democraţilor şi a lui Ioan Cindrea, preşedintele PSD Sibiu şi al Consiliului Judeţean.
Sibiul este oraşul care „l-a dat” pe noul preşedinte al României. Klaus Iohannis a fost ales primar în 2000, iar în anul 2004 a fost reales primar cu 88,7% din voturi, din primul tur.
La alegerile locale din 2008 a obţinut o nouă victorie zdrobitoare, întrunind 83,2% din optiuni.
La scrutinul din 2012 a fost ales din nou primar cu 77,89% din voturi.