E condamnarea lunii iulie în România! L-au trimis la puşcărie chiar pe el! Judecătorii, fără milă: i-au dat 2 ani de închisoare, cu executare!

E condamnarea lunii iulie în România! L-au trimis la puşcărie chiar pe el! Judecătorii, fără milă: i-au dat 2 ani de închisoare, cu executare!

Joi, 22 iulie, Viorel și Andrei Hrebenciuc au primit sentința în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, care s-a rejudecat de la zero, la Curtea de Apel din Brașov. Viorel Hrebenciuc a primit doi ani de închisoare cu executare, iar fiul său, cu suspendare.

Alături de Viorel Hrebenciuc, şi Ioan Adam, fost deputat, a fost condamnat la tot la doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru cumpărare de influenţă în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri de la Romsilva.

Pedepsele sunt identice cu cele din 2018 și nu sunt definitive. Pot fi atacate cu recurs la Curtea Supremă.

Viorel Hrebenciuc şi-a recunoscut faptele în faţa judecătorilor. El a declarat că a intervenit pe lângă funcţionarii unor instituţii din Bacău pentru ca Paltin Gheorghe Sturdza să intre în posesia a 43.000 de hectare de pădure. În schimbul acestui „serviciu”, Hrebenciuc urma să primească 12.000 de hectare, prin încheierea unui act adiţional pe numele fiului său.

Lista persoanelor condamnate în dosarul retrocedărilor ilegale

Curtea de Apel Braşov a rejudecat pe fond dosarul retrocedării ilegale a peste 43.000 de hectare împădurite, în valoare de 303,8 de milioane de euro, după o decizie a Curţii Constituţionale (CCR), care a dus la anularea judecăţii iniţiale.

Din februarie 2020, părţile implicate au readministrat o serie de probe, respectiv au fost reaudiaţi o serie de martori şi s-a efectuat o expertiză criminalistică.

În acest dosar au mai fost condamnați și Lorand Andraș Ordoj, juedcător la Tribunalul Covasna – 7 ani de închisoare cu executare, Paltin Gheorghe Sturdza, beneficiarul retrocedării – 3 ani de închisoare cu executare, Anca Roxana Bularcă – fosta soție a lui Ioan Adam, judecătoare la Tribunalul Brașov – 2 ani de închisoare cu suspendare. Adam Crăciunescu, fost director general Romsilva, a fost achitat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`