Eveniment
Centrul Infotrafic a transmis vineri dimineață, 10 noiembrie, că pe multe artere rutiere din judeţele Bistriţa-Năsăud, Braşov, Harghita şi Sălaj, ceaţa reduce vizibilitatea în trafic sub 200 de metri, pe alocuri chiar sub 50 de metri.
„Recomandăm conducătorilor auto să sporească atenţia la volan, asigurându-se foarte bine înainte de schimbarea direcţiei, să evite efectuarea de manevre riscante, să folosească în mod corespunzător luminile din dotarea autovehiculelor şi sistemele de dezaburire şi să mărească distanţa de siguranţă dintre autovehicule”, au precizat poliţiştii rutieri, notează Agerpres.