Medicii veterinari recomandă deținătorilor și crescătorilor de animale să ia măsuri pentru a le proteja în contextul actualului val de caniculă. Măsurile sunt obligatorii, prin lege, iar cei care nu le aplică riscă sancțiuni.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM), a prognozat că. în perioada următoare, temperaturile vor ajunge până la 34°C sau chiar 40°C în Banat, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, sud-vestul Transilvaniei și cea mai mare parte a Dobrogei. De asemenea, indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de disconfort.
În aceste condiții, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) atrage atenția deținătorilor și crescătorilor de animale că au obligația să le asigure protecția și bunăstarea în perioada caniculară. Potrivit unui comunicat de presă, pentru a preveni suferințele inutile ale animalelor și pentru a le proteja de efectele caniculei, deținătorii trebuie să ia o serie de măsuri:
Deținătorii de animale au obligația legală de a lua măsurile necesare pentru a asigura respectarea normelor privind bunăstarea animalelor, în conformitate cu Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, Regulamentul (CE) nr. 1/2005 privind protecția animalelor în timpul transportului, etc).
ANSVSA recomandă, totodată, primăriilor să monitorizeze situația animalelor aflate în transhumanță și să informeze proprietarii în legătură cu fenomenele meteorologice prognozate. Acestea sunt responsabile, împreună cu fermierii, să identifice soluții pentru colectarea și neutralizarea deșeurilor animaliere, precum și pentru găsirea unor locații în care animalele să fie adăpostite în cazuri excepționale.
Pentru animalele de companie ținute în exterior, proprietarii trebuie să asigure adăposturi la umbră și acces permanent la apă potabilă. Se interzice, în mod expres ca animalele să fie lăsate în vehicule parcate la soare, fără sistem de ventilație, pe timp de caniculă.
În comunicat sunt transmise o serie de recomandări pentru cei care se ocupă de transportul animalelor în această perioadă. Ei trebuie să evite orice situații care ar putea provoca suferințe inutile. Înainte de îmbarcare, este obligatorie verificarea condițiilor de microclimat din vehicul. În caz de caniculă, densitatea de încărcare trebuie redusă cu cel puțin 25% față de capacitatea autorizată, în funcție de specie, talie și stare fiziologică.
Transportatorii trebuie să dispună de planuri de urgență în eventualitatea întârzierii transportului, iar pentru cursele care depășesc opt ore este obligatoriu ca vehiculul să fie dotat cu sisteme de ventilație eficiente. Animalele trebuie să beneficieze de o temperatură optimă pe toată durata transportului.
Veterinarii atrag atenția că cel mai mare risc pentru animale, în perioadele caniculare, îl reprezintă deshidratarea. Cele mai vulnerabile sunt animalele tinere, cele aflate în lactație sau cele care consumă furaje uscate. În acest context, ANSVSA oferă câteva valori orientative privind necesarul zilnic de apă potabilă pentru diferitele animale:
Cantitățile pot varia în funcție de rasă, vârstă, temperatura ambientală și umiditate.
Totodată, ANSVSA recomandă deținătorilor de animale, să le monitorizeze starea de sănătate, iar dacă observă modificări de comportament sau a stării de sănătate să solicite intervenția medicul veterinar.