Zeci de mii de români au sărbătorit noaptea de Anul nou pe străzile marilor orașe din țară

Zeci de mii de români au sărbătorit noaptea de Anul nou pe străzile marilor orașe din țară
Foto: B1 TV

Zeci de mii de români au sărbătorit noaptea de Anul nou în stradă şi s-au bucurat de focul de artificii de la miezul nopţii. În marile oraşe au fost organizate concerte în aer liber, unde artişti de renume precum Gabriel Cotabiţă sau Paula Seling au încântat publicul, informează B1 TV. Au fost şi momente amuzante. La Huşi, primarul a uitat de numărătoare inversă de la miezul nopţii.

Aproximativ 2.000 de ieșeni s-au adunat în fața Palatului Culturii pentru a sărbatori Revelionul. Spectacolul de artificii oferit de primărie a fost apreciat de localnici.

Și concertul organizat în aer liber a încins atmosfera printre cei care au ales să petreacă noaptea de Anul nou în stradă.

Celebra formaţie BZN a urcat pe scena din faţa Palatului Culturii. Artiştii olandezi au încantat publicul cu piesa lui Dan Spătaru, ”Drumurile noastre”.

La Sibiu, spectacolul oferit de autoritatile locale a fost onorat de o sumedenie de vedete precum Gabriel Cotabiţă,Paula Seling, Dida Drăgan, Adrian Romcescu, Corina Chiriac și Francesco Napoli.

Şi piaţa civică din Vaslui a devenit neîncăpătoiare pentru cei peste 2.000 de localnici care au venit să admire spectacolul de artificii de la miezul nopţii.

O atmosferă de sărbătoare a fost şi la Huși unde oamenii au cântat şi au dansat pe ritmurile artiștilor ansamblului „Trandafir de la Moldova”. La miezul nopţii, după discursul său, primarul Ioan Ciupilan a uitat de numărătoarea inversă, ceea ce i-a pus în încurcătură pe localnici care aveau pregătită şampania.

Urmăriți B1TV.ro și pe