Ziua Internațională a Profesorului. Mesajul ministrului Daniel David: „Este fundamental să NU revenim la vechile paradigme”

Ziua Internațională a Profesorului. Mesajul ministrului Daniel David: „Este fundamental să NU revenim la vechile paradigme”
Sursa foto: Freepik

Cu ocazia Zilei Internaționale a Profesorului, ministrul Educației și Cercetării, a transmis un mesaj amplu către cadrele didactice, elevi și părinți. Acesta a recunoscut că România traversează „cel mai periculos an pentru țară după Revoluția din 1989”, pe fondul crizelor politice, economice și de securitate care afectează societatea și sistemul de învățământ.

Ministrul a subliniat rolul crucial al profesorilor și a lansat ideea unui „Pact pentru Deceniul Educației și Cercetării”, valabil între 2026 și 2036.

Ce mesaj a transmis Daniel David de Ziua Internațională a Profesorului

În postarea publicată pe pagina oficială de Facebook a instituției, Ministerul Educației a marcat Ziua Internațională a Profesorului, subliniind importanța dascălilor în formarea generațiilor viitoare.

Daniel David a precizat că 2025 este „un an dificil pentru educație și pentru societatea românească în ansamblu”, afectat de presiuni bugetare și schimbări profunde în sistem. „Știu că, în multe locuri, presiunea bugetară, schimbările din sistem și nevoia de adaptare continuă par să umbrească sensul profund al muncii noastre. Dar tot în astfel de momente se vede adevărata forță a educației: puterea de a transforma criza în progres și incertitudinea în sens.”

Oficialul a explicat că măsurile fiscal-bugetare adoptate în educație și cercetare au fost „nedorite, dar necesare” pentru a proteja salariile și bursele. El a promis că, pe termen mediu, ministerul va lucra la un sistem salarial decent, pornind de la salariul mediu brut pe economie pentru profesorii debutanți și asistenții universitari.

Ce prevede „Pactul pentru Deceniul Educației și Cercetării”

Ministrul a anunțat intenția de a iniția un „PACT pentru Deceniul Educației și Cercetării în România (2026–2036)”, care să fie asumat politic și public de către toate partidele. Documentul ar urma să aibă trei puncte fundamentale:

„(1) În fiecare an, începând cu 2026, bugetul destinat educației și cercetării va fi mai mare decât cel din anul precedent (în termeni nominali și prin raportare la PIB).
(2) Cele două domenii dedicate cunoașterii – educația și cercetarea (știința) – rămân în aceeași autoritate națională, pentru a contribui coordonat la dezvoltarea țării ca o societate bazată pe cunoaștere.
(3) Măsurile majore în aceste domenii trebuie să corespundă unor practici UE/OECD, țintind mereu spre cele mai bune practici UE/OECD. Devierile de la aceste practici vor fi prezentate și argumentate public.”
„Este FUNDAMENTAL să NU revenim la vechile paradigme! Preocuparea mea este ca oamenilor educației să le fie bine într-un nou sistem educațional, nu în sistemul actual care generează niveluri de analfabetism funcțional care ne paralizează țara și care trebuie reformat paradigmatic pentru a nu deveni o civilizație eșuată sub obscurantism și o colonie tehnologică/științifică!”, a mai declarat Daniel David.