Acuzațiile de plagiat la adresa lui Victor Ponta, dezbătute pe larg în presa internațională

Acuzațiile de plagiat la adresa lui Victor Ponta, dezbătute pe larg în presa internațională

Acuzațiile de plagiat la adresa lui Victor Ponta, apărute luni în revista Nature au făcut înconjurul lumii, astfel că marți cele mai importante publicații internaționale titrează despre acest caz.

Livescience menționează că acuzațiile la adresa lui Ponta au fost lansate de o persoană sub pseudonimul ”whistleblower”.

Lucrarea primului ministru ar conţine pasaje scrise de specialiştii în drept Dumitru Diaconu şi Vasile Creţu, iar o parte a textului se pare că este o traducere a unui text în limba engelză scris de Ion Diaconu.

Il Messaggero relateză cazul, menționând și faptul că în spatele acestor acuzații s-ar afla dorința de a obține demisia lui Victor Ponta.

AFP menționează replica primului ministru, potrivit căreia președintele Traian Băsescu s-ar afla la baza acestor acuzații. De asemenea, publicația amintește și de conflictul dintre președinte și premier privind reprezentarea României la Consiliul European.

Cazul este dezbătut pe larg și în Global Post sau în The Guardian.

Luni revista Nature a expus acuzații de plagiat la adresa premierului Victor Ponta în ceea ce privește teza de doctorat a acestuia din 2003. Revista arată că premierul a copiat mai multe porțiuni fără a cita sursa din care s-a inspirat.