AEP a cerut Ministerului Sănătății și CNAS să elibereze gratuit actele medicale pentru alegătorii care solicită urna mobilă pentru a vota la alegerile locale

AEP a cerut Ministerului Sănătății și CNAS să elibereze gratuit actele medicale pentru alegătorii care solicită urna mobilă pentru a vota la alegerile locale

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) solicită Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) să elibereze gratuit actele medicale de care au nevoie alegătorii care vor să ceară urna mobilă pentru a vota la alegerile locale din 27 septembrie, se arată într-un comunicat de presă al AEP.

AEP, solicitare către Ministerul Sănătății și CNAS: Eliberarea cu titlu gratuit a actelor pentru cei care cer urna mobilă

”Demersul AEP vine în contextul în care, potrivit dispozițiilor art. 237 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, contravaloarea eliberării unor acte medicale care atestă starea de sănătate este suportată de asigurat. AEP apreciază că această prevedere din Legea nr. 95/2006 este de natură să intre în contradicție cu principiul universalității dreptului de vot, putând restricționa accesul la vot, motiv pentru care solicită intervenția Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate”, se arată în comunicatul citat.

Unul dintre argumentele prezentate de AEP este acela că, potrivit legii privind Statutul aleșilor locali, consiliile locale și consiliile județene, primarii și președinții consiliilor județene se aleg prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, alegătorii exercitând drepturile electorale fără privilegii și fără discriminări.

Un alt argument invocat de AEP este cel că ”instrumentele juridice internaţionale, precum şi prevederile legii fundamentale instituie universalitatea votului în ideea că votul nu poate fi restrâns pe criterii de ereditate, de avere sau pe criterii capacitare. În aceeași ordine de idei, în interpretarea standardului menţionat, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa promovează ideea că toți alegătorii, inclusiv persoanele cu dizabilități, ar trebui să aibă acces eficient și ușor la secțiile de votare sau la proceduri de vot alternative”.

Urna mobilă poate fi solicitată și de pacienții cu COVID-19

Astfel, potrivit Autorității Electorale Permanente, alegătorii care nu se pot deplasa la secțiile de votare din cauză de boală sau invaliditate pot depune o cerere pentru urna mobilă, solicitare însoțită de copiilor actelor din care rezultă starea de sănătate sau de invaliditate. Cererea trebuie să fie apobată de președintele biroului electoral al secției de votare, iar în ziua votului ”o echipă formată din cel puțin 2 membri ai biroului electoral se deplasează cu o urnă specială și cu materialul necesar votării la locul unde se află alegătorul, pentru a se efectua votarea”. Solicitarea privind urna mobiă poate fi depusă prin intermediul oricărei persoane.

Urna specială poate fi solicitată și de persoanele aflate în izolare sau carantină sau de pacienții diagnosticați cu COVID-19 care sunt spitalizați.

Ludovic Orban:Recomandarea noastră este ca persoanele care au simptome de COVID-19 să apeleze la medicul de familie că pot să ceară urna mobilă

Recent, premierul Ludovic Orban declara că recomandarea autorităţilor este ca persoanele care au simptome decoronavirus, chiar dacă nu au un test pozitiv, să se adreseze medicului de familie şi să ceară urna mobilă.

”Recomandarea noastră este ca persoanele care au simptome de COVID-19 să apeleze la medicul de familie că pot să ceară urna mobilă, astfel încât să nu fie obligat să se deplaseze la secţia devotare. Noi vom transmite urna mobilă la toate persoanele, dacă au simptome şi primesc un certificat medical, chiar dacă nu au un test. Depun cerere de urnă mobilă şi vom deplasa urna mobilă”, a spus Ludovic Orban.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:37 - Copil, în stare gravă la spital, după ce a suferit un atac cardio-respirator. Băiatul era în excursie, la un parc acvatic din Oradea
18:33 - Suma uriașă transferată de Bashar al-Assad în Rusia după căderea regimului / Ofițerii din serviciile secrete de la damasc fac dezvăluiri incendiare
18:21 - Ce se va întâmpla, de la 1 ianuarie, odată cu majorarea salariului minim. Casa de Pensii a făcut anunțul: „Începând cu aceeaşi dată …”
18:11 - Ministerul Apărării avertizează asupra unei campanii masive de manipulări și dezinformări care circulă în spațiul public
17:49 - AEP a trimis mai multe probe Parchetului General, care arată banii băgați în campania electorală a lui Călin Georgescu: „Atestă că nu a fost o campanie cu finanțare zero” (VIDEO)
17:44 - Daniel Breaz, despre dosarul care îl vizează pe Horațiu Potra: „Pe mine mă frapează faptul că Georgescu avea nevoie de această pază”
17:08 - Marian Vanghelie, trimis în judecată de procurorii DNA, în dosarul Economat. Fostul primar, acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Prejudiciul este de sute de milioane de lei
17:02 - Crimă în Sectorul 5 al Capitalei. Mama agresorului a sunat la 112 pentru a anunța fapta
16:56 - Gheorghe Ialomițianu: „Acest Guvern trăiește din împrumuturi și vă dați seama ce dobânzi plătim” (VIDEO)
16:51 - Bogdan Matei (PSD), despre problemele cauzate de softul Casei de Pensii: Sunt foarte multe probleme și, din păcate, pensionarii au de suferit. Statul român, prin anumite instituții ale sale, nu este pregătit de digitalizare (VIDEO)