Aleksandr Lukașenko, în vizită la Moscova, la doar câteva zile după ce Putin a fost în Belarus

Aleksandr Lukașenko, în vizită la Moscova, la doar câteva zile după ce Putin a fost în Belarus
Foto: Hepta/DPA Images.

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, principalul aliat al Moscovei în campania militară din Ucraina, a sosit sâmbătă în Rusia, la doar cinci zile după ce s-a întâlnit la Minsk cu omologul său rus Vladimir Putin, informează agerpres.

Motivul pentru care liderul belarus vizitează Moscova

Lukaşenko urma să viziteze sâmbătă Centrul rus de Pregătire al Cosmonauţilor, unde se antrenează reprezentanţi ai Belarusului, şi va participa la o reuniune informală a liderilor din fostele ţări sovietice, prevăzută pentru zilele de 26 şi 27 decembrie, la Sankt Petersburg, conform unor surse oficiale belaruse.

Sosirea lui Lukaşenko în Rusia, unde s-a mai aflat până acum de şapte ori pe parcursul acestui an, se produce la doar cinci zile de la întâlnirea pe care a avut-o cu Putin în capitala belarusă, pe fondul temerilor privind o implicare mai directă a Minskului în aşa-numita „operaţiune militară specială” rusă în Ucraina.

Potrivit liderului de la Minsk, 2022 este anul cel mai intens în relaţiile belaruso-ruse, în ceea ce priveşte numărul de contacte bilaterale.

„Anul care se încheie a stabilit recorduri în privinţa numărului şi intensităţii contactelor la toate nivelurile, lucru justificat ca urmare a schimbărilor accelerate din lume”, a declarat liderul belarus.

Lukașenko nu vrea să se implice în campania militară

Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW) din SUA, la reuniunea din 19 decembrie dintre Putin şi Lukaşenko, este posibil ca liderul rus să nu-l fi putut convinge pe omologul său belarus să se implice mai mult în campania militară rusă.

Totodată, surse ucrainene, care nu observă momentan indicii ale unei iminente participări a bieloruşilor la luptele din Ucraina, dau asigurări că acest pericol nu a trecut şi că formaţiuni comune ruso-belaruse se antrenează în apropierea frontierei cu Ucraina.

Vizita lui Putin la Minsk, prima după 2019, a stârnit temeri la Kiev că șeful Kremlinului vrea să facă presiuni asupra aliatului său pentru a se alătura unei noi ofensive ruse în Ucraina. Putin, ale cărui trupe au fost respinse în nordul, nord-estul și sudul Ucrainei după invazia lansată februarie, își asumă un rol tot mai public în război.

Rusia „nu are niciun interes” să absoarbă Belarus

Vladimir Putin a afirmat luni că Rusia „nu are niciun interes” să absoarbă Belarus, cel mai apropiat aliat al său, foarte dependent de Moscova pentru aprovizionarea cu gaze și petrol.

Liderul rus a anunțat că ia în considerare antrenarea piloților bieloruși să folosească „muniții cu încărcătură specială” din cauza „escaladării” situației la granițele externe ale Uniunii Statale Rusia – Belarus.

De asemenea, Moscova și Minskul au convenit să-și consolideze cooperarea în „toate domeniile”, în special în sectorul apărării.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`