Aleksei Navalnîi a fost eliberat: Opozantul rus a petrecut 15 zile în arest, după organizarea unei manifestații de amploare la Moscova 

Aleksei Navalnîi a fost eliberat: Opozantul rus a petrecut 15 zile în arest, după organizarea unei manifestații de amploare la Moscova 
Foto: cbc.ca

Aleksei Navalnîi, principalul opozant al Kremlinului, a fost eliberat luni după 15 zile petrecute în arest, pentru că a organizat, pe 26 martie, o manifestație de amploare fără autorizația primăriei de la Moscova, informează DPA, potrivit Agerpres.

Opozantul rus a primit o condamnare la 15 zile de detenție pentru că nu s-a spus ordinelor polițiștilor.

În cel puțin 100 de orașe din toată Rusia au avut loc manifestații în semn de susținere pentru Aleksei Navalnîi care plănuiește să candideze împotriva lui Vladimir Putin la alegerile prezidențiale din 2018. Liderul opoziției ar putea însă să întâmpine probleme din cauza unei recente condamnări la cinci ani de închisoare cu suspendare pentru deturnare de fonduri.

Potrivit datelor oficiale, aproximativ 500 de persoane au fost reținute la manifestațiile împotriva corupției, care au avut loc în capitala Rusiei. Pe de altă parte, susținătorii lui Navalnîi susțin că numărul celor reținuți este cel puțin dublu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`