Alexei Navalny, opozantul regimului Vladimir Putin, îndeamnă la revoltă, din închisoare: „Să le dăm o mamă de bătaie!”

Alexei Navalny, opozantul regimului Vladimir Putin, îndeamnă la revoltă, din închisoare: „Să le dăm o mamă de bătaie!
Alexei Navalny / Foto: Hepta.ro

Alexei Navalny, principalul opozant al regimului condus de către Vladimir Putin, îndeamnă din nou la revoltă, din spatele gratiilor, informează The Moscow Times. El le-a cerut susținătorilor săi să se mobilizeze înainte de alegerile parlamentare din Rusia.

Apelul lui Navalny a fost adresat după ce autoritatea rusă de reglementare a internetului a dispus blocarea a 49 de site-uri ale opoziției, inclusiv site-ul lui Navalny. Susținătorii opozantului regimului Putin se așteaptă ca următoarea țintă să fie site-ul creat pentru campania „Smart Voting”, care de asemenea, se poziționează împotriva liderului de la Kremlin.

„Haideți să participăm și noi la acest experiment și să dăm Rusiei Unite, Kremlinului și Roskomnadzor o mamă de bătaie! 

Cum se spune?! Poți scuipa pe oameni, dar ce te faci dacă toți oamenii încep să te scuipe?”, a notat Navalny, în social media, prin intermediul asociaților săi.

Îndemnul lui Navalny a fost aruncat în spațiul public cu șapte săptămâni înainte de alegerile parlamentare. Opozantul regimului Putin a fost pus la punct de autoritățile de la Moscova. În luna iunie a anului în curs, o instanță a aprobat cererea procurorilor de a declara organizațiile apropiate de Navalny drept extremiste și astfel, au fost interzise.

Acuzații grave la adresa Rusiei, cu privire la acțiunile din mediul virtual

Acțiunile controversate ale rușilor, în spațiul virtual, continuă. Rusia s-a deconectat de la internetul global în lunile iunie și iulie ale acestui an. A fost o mișcare „test” din partea autorităților de la Moscova, pentru a trece la „internetul suveran”.

În urma testului care a început pe 15 iunie și s-a finalizat pe 15 iulie, activiștii și-au exprimat deja îngrijorarea. Ei cred că statul va depune din ce în ce mai multe eforturi pentru a ține sub control entitățile incomode pentru guvern și președinte. Toate marile firme de telecomunicații din Rusia au fost implicate în mișcarea „internetului suveran”.

Dea semenea, acțiunile Rusiei ar viza și forțele externe, precum SUA. Președintele Joe Biden a acuzat Rusia că încearcă să perturbe alegerile legislative din anul 2022, din SUA.

„Uitaţi-vă la ceea ce face deja Rusia cu alegerile din 2022 şi dezinformarea. Aceasta este o încălcare pur şi simplu a suveranităţii noastre”, a declarat Biden, în cursul unei deplasări la Biroul direcției de informații naționale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`