Persoanele care trăiesc în Italia sub pragul sărăciei, inclusiv imigranţilor care au un permis valid de şedere şi locuiesc în această ţară de peste zece ani, vor putea primi o alocație cetățenească de până la 780 de euro din partea guvernului de la Roma.
Măsura are scopul de a combate sărăcia și urmează să intre în vigoare de la 1 aprilie.
Valoarea alocaţiei poate ajunge până la un maxim de 780 de euro pe lună de persoană, însă se acordă doar pentru o perioadă de 18 luni, timp în care beneficiarii sunt obligaţi să încerce să se angajeze.
Pentru a fi eligibili, solicitanţii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, printre care: să fie cetăţean italian sau să locuiască legal în Italia de cel puţin zece ani, să aibă un venit de sub 9.300 de euro şi să nu deţină active imobiliare cu o valoare de mai mare de 30.000 de euro.
Pentru a preîntâmpina fraudarea sistemului, autorităţile au anunţat că vor efectuate verificări dure. Cei prinşi că au încercat să obţină ilegal aceste beneficii riscă între 2 şi 6 ani de închisoare, potrivit publicaţiei Il Sole 24 Ore.