Angela Merkel își serbează aniversarea în Parlament, negociind pentru al treilea program de asistență al Greciei. Președintele Bundestagului i-a dăruit un buchet de flori

Angela Merkel își serbează aniversarea în Parlament, negociind pentru al treilea program de asistență al Greciei. Președintele Bundestagului i-a dăruit un buchet de flori
Foto: theguardian.com

Angela Merkel își serbează vineri cea de-a 61-a aniversare, iar Bundestagul i-a trimis un buchet de flori.

Bundestagul este Camera inferioară a parlamentului german care în cursul zilei de vineri urmează a se pronunța în privința continuării negocierilor pentru un al treilea program de asistență financiară pentru Grecia.

Norbert Lammert, președintele Bundestagului, i-a urat lui Merkel, în numele tuturor deputaților, succesul în anul care vine în toate acțiunile pe care le va întreprinde în Germania, precum și în ceea ce privește responsabilitățile sale în Europa, scrie Agerpres.

Aplauzele deputaților au fost încuviințate din cap de politician care s-a dus ulterior la tribună pentru a pleda în favoarea acordului la care s-a ajuns luni la Bruxelles între Atena și liderii zonei euro.

La sfârșitul anului, Merkel va împlini zece ani de când a devenit cancelar.