Atac armat în Statele Unite. Doi morți şi nouă răniţi la un eveniment public din Philadelphia

Atac armat în Statele Unite. Doi morți şi nouă răniţi la un eveniment public din Philadelphia
Sursa foto: Pixabay / ValynPi14

Două persoane au fost ucise, iar alte nouă, între care trei adolescenţi, au fost rănite într-un atac armat produs luni seara într-un parc din orașul Philadelphia, în Statele Unite.

Un număr foarte mare de persoane, între care și adolescenți, s-au strâns în Fairmount Park din Philadelphia pentru a participa la evenimentul dedicat Memorial Day, moment în care au început împușcăturile, conform poliției locale, citată de Reuters. În atac au murit doi adulți, un bărbat și o femeie, iar alte nouă persoane au fost rănite. Potrivit poliției locale, răniții au fost transportați la unități medicale pentru îngrijiri și au fost stabilizați.

„Nu am recuperat nicio armă până acum. Nu s-au făcut arestări”, a indicat reprezentantul poliţiei din Philadelphia.

Potrivit autorităților, atacul armat provocat de Memorial Day are mai multe semnificații. Evenimentul este dedicat omagierii personalului militar care şi-a pierdut viaţa în exerciţiul funcţiunii. Sărbătoarea a fost instituită la nivel federal în Statele Unite.

„Este plin de semnificaţie. Este Memorial Day. Înţelegem semnificaţia acestui eveniment şi ne vom asigura că vom oferi informaţii actualizate marţi”, a adăugat reprezentantul poliției.

200 de adolescenți, prezenți la eveniment

Potrivit unor surse din rândul martorilor, peste 200 de adolescenți erau prezenți în Parcul Fairmount, la evenimentul dedicat Memorial Day. Împușcăturile au izbucnit, în jurul orei 22:30, dintr-o dată.

Martorii au declarat că au răsunat zeci de pocnete, provocând panică în rândul participanților la comemorare. Din primele informații se pare că atacatorii ar fi tras asupra mulțimii, dintr-un autovehicul.

Participanții la eveniment au început să alerge, speriați, în vreme ce poliția încerca să intervină. Din cauza aglomerației, autoritățile nu au reușit să identifice sau să-i prindă pe atacatori care, se pare, au profitat de înghesuială pentru a scăpa.

Poliția a reușit, în cele din urmă să blocheze intrările în parc și să securizeze zona.