Taifunul Hagibis a lovit, sâmbătă, coasta de est a Japoniei, vânturile de până la 195 de km pe oră ucidând deja o persoană, rănind alte 33, și lăsând292.770 de locuinţefără curent electric,transmite CNN.
Agenţia Japoneză de Meteorologie (JMA) a emis un avertisment de nivel 5 de vânt şi ploi pentru oraşele din 12 prefercturi şi a cerut populației să rămână „vigilentă”. De asemenea,a fost ordonată și evacuarea unui număr de 936.113 de persoane.
Au fost raportate vânturi de 195 km de persoane (echivalentul unui uragan de gradul 3 din Atlantic), motiv pentru care au fost anulate toate zborurile aeriene către şi dinspre Tokyo, precum şi dinspre aeroporturile din jurul capitalei. De asemenea, au fost anulate inclusiv cursele unor trenuri de mare viteză din Toyo, Nagoya şi Osaka, dar şi a aproape tuturor trenurilor convenţionale.
Furtuna vine în timp ce Japonia găzduieşte şi Cupa Mondială de Rugby, fiind necesară amânarea a doua merciuri ce urmau să aibă loc sâmbătă. Se ia, însă, în calcul şi amânarea meciurilor de duminică.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Cum s-a format taifunului Hagibis
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.