Guvernul australian a luat decizia de a desfăşura nave, elicoptere şi avioane militare pentru a asista serviciile de intervenţie civilă în statele din sud-estul ţării, New South Wales şi Victoria, aratăBBC.
În plus, a fost solicitat ajutorul Marii Britanii şi al Canadei, cărora li s-au cerut tot aparate de zbor.
Între timp, în încercarea de a scăpa de incendii, aproximativ 4.000 de persoane au fugit pe plaje. Au existat şi cazuri în care incendiile au ajuns până aproape de plajă, dar au fost oprite în ultimul moment de pompieri.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Au fost, însă, raportate şi două decese, un tată şi fiul acestuia, ceea ce urcătotalul victimelor la 12. În plus, alte patru persoane sunt date dispărute.
„Avem, la propriu, sute, mii de oameni împrăştiaţi de-a lungul coastei, care se refugiază din calea flăcărilor”, a precizat un reprezentant al pompierilor.
Potrivit aceleiaşi surse, acestea ar fi cele mai grave incendii cu care New South Wales s-a confruntat vreodată.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Acesta este al doilea mare val de căldură cu care Australia se confruntă anul acesta. Temperaturile de peste 40 de grade Celsius,combinate cu vântul puternic și vegetația uscatăau dus la izbucnirea mai multor incendii în diferite locuri. Primele incendii au izbucnit în luna septembrie şi de atunci nu s-au oprit. De-atunci au avut loc sute de incendii răspândite pe întreg continentul australian.
Australia este unul dintre cei mai mari producători, consumatori şi exportatori de cărbune din lume, principala piaţă de export fiind China – cărbunele fiind cel mai poluant combustibil fosil. Practic nu există stat australian în care să nu se exploateze cărbune.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.