Încă o înfrângere suferită de premierul Boris Johnson în parlamentul britanic. Cu ce i-a amenințat el pe parlamentari

Încă o înfrângere suferită de premierul Boris Johnson în parlamentul britanic. Cu ce i-a amenințat el pe parlamentari
Sursă foto: Facebook & Hepta.ro

Propunerea premierului britanic, Boris Johnson, de a fi organizate alegeri anticipate pe 12decembrie a fost respinsă, luni seara, de Camera Comunelor, transmite BBC.

Un număr de 299 de parlamentari au votat în favoarea alegerilor, 70 au votat împotrivă, iar restul s-au abţinut. Astfel, Boris Johnson nu a obţinut o majoritate de 2/3 din voturile parlamentarilor.

Respingerea nu este, însă, tocmai surpinzătoare, ţinând cont că nici Partidul Laburist şi nici cel Conservator nu stau foarte bine în sondaje. De altfel, propunerea lui Boris Johnson este destul de surpinzătoare, dat fiind faptul că există riscul ca propriul său partid să obţină mai puţine locuri în parlament decât are acum. Şi cu toate acestea, a solicitat organizarea de alegeri anticipate.

La nivel declarativ, motivul pentru care Boris Johnson doreștealegeri anticipate este pentru a grăbi producerea Brexitului. Eforturile lui în acest sens au fost serios încetinite de membri actuali ai Camerei Comunelor, care nu i-au permis să vină în faţa lor cu acordul de Brexit. În schimb, i-au cerut să transpună mai întâi prevederile acordului de Brexit în legislaţia britanică – un proces ce poate dura luni de zile.

În ciuda înfrângerii de luni, Boris Johnson a anunţat că va cere din nou organizarea de alegeri anticipate, doar căprintr-un alt mecanism, unul care nu necesită o majoritate de 2/3 din voturile Camerei Comunelor. Dar şi în acel caz este puţin probabil să obţină suficiente voturi, întrucât chiar el a distrus majoritate propriului partiddin Camera Comunelor, dând afară din partid 21 de parlamentari, în luna septembrie.

Foto: Premierul britanic, Boris Johnson În Camera Comunelor (sursă foto: Facebook / UK Parliament)

Cronologia evoluțiilorimportante de anul acesta legate deBrexit

  • 28 octombrie– Consiliul Europeanaprobă amânareaBrexituluipentru data de 31 ianuarie 2020;
  • 22 octombrie– Parlamentul britanicaprobătranspunereaacordului deBrexitîn legislația națională;
  • 17 octombrieBoris Johnsonși liderii UEau căzut de acordcu privire la un acord deBrexit
  • 17 octombrie– Consiliul Europeana aprobatnoul acord pentruBrexitși au adoptat o declarație politică privind relațiile viitoare
  • 2 octombrie– GuvernulBoris JohnsonînainteazăUniunii Europeneo propuneredeBrexitcare, printre altele, ar duce la încălcarea „Acordului de la Belfast”;
  • 24 septembrie– Instanţa Supremă britanicădeclară ilegală motivareaîn baza căreia regina Elisabeta a II-a a fost de acord cu suspendarea parlamentului;
  • 18 septembrie– Parlamentul European adoptăo rezoluţie prin care susţine o nouă amânareaBrexitului;
  • 18 septembrie– Scoţia anunțăun nou referendum pentru independențăîn cazul unuiBrexitfără acord;
  • 11 Septembrie– Curtea de Apel din Scoţiadeclară ilegală motivareaîn baza căreia regina Elisabeta a II-a a fost de acord cu suspendarea parlamentului. Decizia a fostatacatăla Curtea Supremă;
  • 9 septembrieCamera Comunelorrespingeși a doua solicitare a premieruluiBoris Johnsonde a fi organizate alegeri anticipate șiintră în vigoaresuspendarea parlamentului britanic;
  • 9 septembrie– Regina Elisabeta a II-aa promulgatlegea care împiedică un Brexitfără acord
  • 4 septembrieCamera Comunelorrespingesolicitarea premieruluiBoris Johnsonde a fi organizate alegeri anticipate;
  • 4 septembrieCamera Comuneloraprobă o legecare împiedică ieșirea din Uniunea Europeană fără un acord;
  • 3 septembrieBoris Johnsonpierde majoritateaînCamera Comunelor;
  • 28 augustBoris Johnsoni-a cerut reginei Elisabeta a II-asă suspendeParlamentul, solicitare ce i-a fost acceptată;
  • 18 august– GuvernulBoris Johnsona abrogatActul din 1972, prin care Marea Britanie a aderat laUniunea Europeana
  • 27 iulieBoris Johnsondevine prim-ministrulMarii Britanii;
  • 26 mai– „PartidulBrexit” (o formațiune anti-europeană) a câștigat alegerile europarlamentare din 2019;
  • 24 mai– Theresa Mayîşi anunță demisiadin funcţia de prim-ministru al Marii Britanii;
  • 10 aprilie– Uniunea EuropeanăamânăBrexitul până la data de 31 octombrie 2019;
  • 5 aprilie-Theresa MaysolicităUniunii Europene o amânare aBrexitului până pe 30 iunie 2019;
  • 3 aprilie– Parlamentul britanico obligăpe Theresa May să asigure unBrexit„ordonat” (adicăcu acord) sau să obţină o nouă amânareaBrexitului, în situaţia în care tot Parlamentul britanic va respinge şi următorul acord deBrexit;
  • 1 aprilie– Parlamentul britanic dăvoturi indicativenegativecu privire la unreferendum pe acord, a unei prelungiri a perioadei de negocieri și a rămânerii în structurile comunitare;
  • 29 martie– Parlamentul britanicrespinge, pentru a treia oara, acordul deBrexit;
  • 21 martie– Uniunea Europeanărespingepropunerea Marii Britanii de amânare aBrexitului pana pe 30 iunie, stabilind ziua de 12 aprilie ca dată limită, cu posibilitatea extinderii perioadei pânăpe 22 mai în situația în care va exista un acord;
  • 20 martie– Premierul Theresa Maysolicităo prelungire a perioadei deBrexitpână oe 30 iunie;
  • 14 martie– Parlamentul britanicrespingeideea susţinerii unui al doilea referendum;
  • 14 martie– Parlamentul britanicaprobăideea amânăriiBrexitului;
  • 13 martie– Parlamentul britanicse pronunţăîmpotrivaunuiBrexitfără acord. Votul este, însă, doar consultativ;
  • 12 martie– Parlamentul britanicrespingeşi al doilea acord deBrexit;
  • 14 februarie– Parlamentul britanicrespingeprimul acord deBrexit.