Iordania, Emiratele Arabe Unite şi Turcia au încălcat, în mod repetat un embargo de livrare de armament către Libia şi este „foarte probabil” ca un avion de provenienţă străină să fi bombardat un centru de detenţie pentru migranţi, se arată într-un raport al ONU, citat de Reuters.
În acelaşi raport şi Sudanul este acuzat că ar fi desfăşurat 1.000 de soldaţi în Libia, un gest care ar fi încălcat, de asemenea, sancţiunile impuse de ONU.
„Transferul (de arme – n.r.) către Libia a fost repetat şi uneori într-o încălcare flagrantă cu puţină atenție respectării sancțiunilor”, au precizat experţii care au conceput raportul.
În replică, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite la ONU a precizat că deşi nu a văzut raportul „Emiratele sunt angajate ferm în direcţia respectării obligaţiilor asumate şi a tuturor rezoluţiilor relevante ale Consiliului de Securitate”.
Iar centrul de detenţie la care raportul ONU face referire a fost distrus la începutul lunii iulie. Clădirea se afla în capitala Libiei, Tripoli, lângă o tabăra militară şi găzduia aproximativ 600 de persoane, însă în secţiunea bombardată se aflau aproximativ 150 de bărbaţi din Sudan, Eritrea sau Somalia. Zeci de persoane au murit în urma acelui atac.
Libia este o ţară aflată într-o stare de haos generalizat încă din 2011, atunci când a fost răsturnat de la putere Muammar al-Gaddafi.
În urmă cu câteva luni, generalul Khalifa Haftar a lansat o ofensivă împotriva reigmului recunoscut la nivel internaţional (şi care în termeni reali nu are nicio putere), anticipând o ofensivă uşoară. La scurt timp de la iniţierea operaţiunilor militare, însă, ofensivă a fost stopată.