Autoritatea de reglementare din Rusia a transmis miercuri că Banca centrală a Rusiei va permite băncilor din ”ţări neprietenoase” să tranzacţioneze între valute străine pe pieţele valutare din această țară, conform Reuters, citat de news.ro
Rusia a numit statele care i-au impus sancţiuni ca fiind ”neprietenoase” – pe listă aflânu-se întreaga Uniune Europeană, Statele Unite, Marea Britanie, Japonia, Australia şi altele.
În plus, Banca centrală a desființat o limită de 30% la plăţile în avans spre nerezidenţi pe contractele de import pentru câteva servicii. Această mișcare este parte a controalelor valutare adăugate după ce Moscova a trimis zeci de mii de soldaţi în Ucraina, urmând astfel o serie de sancţiuni din partea Occidentului.
Conform băncii, această relaxare a restricţiilor ”va susţine activitatea economică externă şi va crea condiţiile pentru construirea unor noi lanţuri de aprovizionare”.
Astfel că, Moscova a insistat pentru ca domeniul financiar al țării să se îndepărteze de dolarul american, euro şi alte valute ale statelor care au impus sancţiuni țării de la începutul războiului.
Odată cu scăderea importurilor şi a restricţiilor în ceea ce privește tranzacţionarea şi retragerile de valută străină, rubla a crescut la maxile multianuale. În schimb, factorii de decizie arată că moneda puternică nu face bine industriei din Rusia şi a determinat astfel ca banca să reducă ratele dobânzilor.
De asemenea, banca centrală a transmis că o interdicţie față de tranzacţionarea cu ruble va rămâne în vigoare, iar companiilor nefinanciare din ”ţări neprietenoase” le este interzisă orice tranzacţie valutară pe piaţa din Rusia.
Conform unui comunicat, acceptul ca băncile nerezidente din ”ţări neprietenoase” să înceapă tranzacţionarea între diferite valute străine pe piaţa rusă ”va ajuta băncile ruse să răspundă mai bine cererii companiilor şi cetăţenilor”.