Băncile din Grecia, închise de la 29 iunie, se vor redeschide luni, dar grecii vor putea retrage în continuare numai 60 de euro pe zi, potrivit anunțului făcut joi seară de ministrul adjunct de finanțe Dimitris Mardas relatează AFP, scrie Agerpres. Restricțiile nu sunt impuse turiștilor și altor persoane cu card emis pe un cont străin.
„Cu începere de luni, cetățenii vor putea merge la bănci pentru orice operațiune”, a declarat ministrul, subliniind în același timp că retragerile vor rămâne limitate la 60 de euro pe zi.
Anunțul redeschiderii băncilor intervine la câteva ore după ce Banca Centrală Europeană a hotărât finanțarea de urgență pentru băncile grecești cu 900 milioane de euro în decurs de o săptămână, iar zona euro a dat undă verde negocierilor privind al treilea plan de ajutorare a Greciei pe o perioadă de trei ani.
Deciziilei au fost luate la o zi după adoptarea de către parlamentul grec a primei serii de măsuri de austeritate cerute de creditorii țării.
Aceasta este a treia săptămână de când băncile elene au fost închise, la sfârșitul lunii iunie, după retrageri masive de numerar din partea cetățenilor greci îngrijorați.
Scopul măsurii a fost „protejarea sistemului financiar și a economiei Greciei, din cauza lipsei de lichidități”, potrivit ministerului.