Barack Obama, criticat pentru că a jucat golf după conferinţa privind decapitarea lui James Foley în Irak

Barack Obama, criticat pentru că a jucat golf după conferinţa privind decapitarea lui James Foley în Irak
Foto: washingtonpost.com

Apropiaţii lui James Foley l-au criticat pe preşedintele SUA, Barack Obama, pentru că a apărut jucând golf şi râzând imediat după ce vorbise despre decapitarea jurnalistului american de terorişti sunniţi, relatează Fox News.

Obama a fost fotografiat jucând golf la reşedinţa sa de vară de pe Insula Martha’s Vineyard (Massachusetts) imediat după ce se adresase naţiunii americane ca reacţie la decapitarea, în Irak, a jurnalistului James Foley.

Michael Foley, fratele lui James Foley, a apreciat gestul preşedintelui Obama de a suna familia pentru a transmite condoleanţe, dar a exprimat dezamăgire că liderul de la Casa Albă a mers să joace golf imediat după conferinţa de presă. „Am fost dezamăgit să aflu acest lucru, pentru că mi se părea a fi fost un moment esenţial”, a spus Michael Foley.