Bulgaria, în zona portocalie din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19. Autoritățile înăspresc măsurile sanitare. La ce trebuie să fie atenți turiștii

Bulgaria, în zona portocalie din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19. Autoritățile înăspresc măsurile sanitare. La ce trebuie să fie atenți turiștii
Foto: Pixabay.com

Bulgaria urmează să intre în zona portocalie, cel târziu luni, din cauza creșterii numărului de cazuri de COVID-19. În acest context, ministrul Sănătății de la Sofia a anunțat deja înăsprirea controalelor în cluburile, discotecile și restaurantele din stațiunile de pe litoral.

În prezent, Bulgaria se află în zona verde, dar ministrul Petrov precizează că țara vecină, una dintre destinațiile turistice preferate de români, va intra cel târziu luni în zona portocalie.

Bulgaria va intra în zona portocalie, după creșterea numărului de cazuri de COVID-19

Ministrul Sănătății a anunțat că măsurile sanitare vor fi înăsprite odată cu intrarea în scenariul roșu, în timp ce pentru moment, odată cu intrarea în zona portocalie, se vor accentua controalele, în special la interior și pe litoral.

„Pentru moment, s-au intensificat controalele epidemice la interior, acolo unde se adună mulți oameni. Sunt vizate cluburile din stațiuni, unde există suspiciuni că măsurile nu sunt respectate așa cum ar trebui.

În unitățile în care încap doar 200 de persoane, nu trebuie să existe 2.000 de persoane, doar pentru a fi cât mai mulți clienți. Plajele de la exterior nu sunt o problemă, având în vedere că spațiul este deschis și bate vântul”, a explicat ministrul Sănătății bulgar, potrivit Novinite.com.

Bulgaria, 462 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

Bulgaria se confruntă cu o creștere a numărului de cazuri de COVID-19, în ultimele 24 de ore fiind raportate 462 de cazuri de infectare și trei decese.

În țara vecină s-au administrat, până în prezent, peste un milion de doze de vaccin anti-COVID.