Povestea emoționantă a câinelui care își așteaptă stăpânul chiar în locul în care a murit. Nu se clintește de trei luni (VIDEO)

Povestea emoționantă a câinelui care își așteaptă stăpânul chiar în locul în care a murit. Nu se clintește de trei luni (VIDEO)

Un câine din China își așteaptă stăpânul mort într-un accident rutier chiar în locul în care s-a petrecut tragedia.

Omul a murit acum trei luni, dar de atunci patrupedul său stă numai în locul cu pricina, pe stradă, fiind mereu la un pas să fie lovit și el, la rândul lui, de mașini, informează BBC.

Povestea lui i-a impresionat pe localnici, care au încercat la început să îl alunge din fața mașinilor, dar fiindcă au văzut că animalul nu se dă bătut, ei au început să îi dea apă și mâncare acolo.

„Relația acestui om cu câinele lui a fost foarte profundă. După ce a fost ucis de o maşină, acest câine a rămas în locul respectiv din luna august”, a explicat un localnic.

Înregistrarea cu câinele care își așteaptă stăpânul chiar și la trei luni după trecerea lui în neființă i-a impresionat pe internauți, care au redistribuit postarea de un milion de ori.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Tags: