Canada și Marea Britanie, acord pentru comerțul liber între cele două state, după momentul Brexit

Canada și Marea Britanie, acord pentru comerțul liber între cele două state, după momentul Brexit
foto: Pixabay

Canadași Marea Britanie ar putea încheia un acord pentru asigurarea continuității comerțului liber dintre cele două țări dupăBrexit, până când Parlamentul canadian va aproba un nou acord bilateral, scrie Reuters.

Canada și Marea Britanie, acord pentru comerțul liber după Brexit

Astfel, cele două țări discuta un mecanism care le va permite să elimine temporar tarifele. Cel mai probabil, acesta va fi sub formă unui memorandum de înțelegere, pe care Ottawa îl poate conveni fără să aibă nevoie de acordul Parlamentului.

Practic, părțile implicate pot evita impunerea reciprocă de tarife, atunci când Marea Britanie iese din UE pe 31 decembrie.

Deși Canada și Marea Britanie au încheiat deja un acord comercial pe 21 noiembrie, pentru a proteja schimbul de bunuri, care are un volum de 29 de miliarde de dolari canadieni (22,7 miliarde dolari americani), Camera Comunelor din Canada a încheiat sesiunea de toamna pe 21 decembrie fără să aprobe acordul, ceea ce ar însemna că cele două țări vor începe să își impună reciproc tarife pe exporturi, de la 1 ianuarie.

„Este vorba despre continuitate, companiile nu vor plăti tarife”, a spus una dintre surse, dând asigurări că discuțiile decurg foarte bine.

Marea Britanie şi Statele Unite au semnat un acord similar

Miercuri, SUA și Marea Britanie au semnat acordul referitor la procedurile vamale, pentru continuarea fluxului comercial între cele două ţări, după momentul Brexit.

„Acesta este un acord important, care asigură continuitatea după ieşirea din Uniunea Europeană şi demonstrează soliditatea relaţiilor dintre SUA şi Regatul Unit”, a afirmat secretarul Trezoreriei britanice, Jesse Norman, într-un comunicat, precizând că acest acord permite cooperarea în combaterea ilegalităţilor la graniţă, prin intermediul schimburilor de informaţii şi al bunelor practici.

Negocierile comerciale cu UE, în contextul Brexit, ”într-o situaţie gravă”

Premierul britanic a anunţat că negocierile comerciale cu Uniunea Europeană, în contextul Brexit, sunt ”într-o situaţie ”foarte gravă”. Boris Johnson nu estimează ajungerea la un acord dacă blocul european nu îşi va schimba substanţial poziţia, notează US News.

În timpul unei discuţii telefonice cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, premierul Marii Britanii a spus că „timpul este foarte scurt, iar acum pare foarte improbabil că nu se va ajunge la un acord dacă poziţia UE nu se va schimba substanţial”, precizând totodată că negocierile sunt acum „într-o situaţie gravă”.

„Poziţia UE în acest domeniu este pur şi simplu nerezonabilă şi, dacă va fi un acord, este nevoie de o schimbare semnificativă”, se arată într-un comunicat al cabinetului britanic.

Johnson a precizat că Marea Britanie a încercat că accepte solicitările ”rezonabile” ale UE, însă încă există diferenţe fundamentale.

Acesta a mai precizat că, dacă nu va putea fi încheiat un acord, Marea Britanie şi UE se vor despărţi prietene, iar Regatul Unit va efectua tranzacţii cu UE în termeni similari celor cu Australia, unde majoritatea relaţiilor comerciale au loc în conformitate cu reglementările Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Și întâlnirea precedentă dintre prim-ministrul britanic Boris Johnson şi preşedinta Comisiei Europene s-a încheiat fără o înţelegere.

Urmăriți B1TV.ro și pe