Tensiuni la Casa Albă pe tema documentelor găsite în biroul lui Biden. Administrația refuză să răspundă la toate întrebările și vine cu precizări

Tensiuni la Casa Albă pe tema documentelor găsite în biroul lui Biden. Administrația refuză să răspundă la toate întrebările și vine cu precizări
Foto: pixabay

Administrația prezidențială americană i-a acuzat, marţi, pe republicani, de ipocrizie în cazul documentelor confidenţiale găsite la Joe Biden.

Instituția a transmis totdată că va coopera cu membrii aleşi ai Congresului dacă cererile de informaţii sunt făcute cu „bună-credinţă”, transmite AFP, citat de Agerpres.

Indignarea lor este pur teatru„, a declarat un purtător de cuvânt al Casei Albe, Ian Sams, în timpul unei conferințe de presa despre pe tema acestor documente.

Ian Sams a evitat să răspundă la anumite întrebări legate de documentele secrete

Pentru a reduce suspiciunile privind „standarde duble”, Departamentul de Justiţie a încredinţat joi investigaţiile acestui caz unui procuror special independent, aşa cum a procedat şi în cazul lui Donald Trump.

Opoziţia republicană a denunţat totuşi lipsa de comunicare a executivului. Profitând de o majoritate limitată în Camera Reprezentanţilor, republicanii au iniţiat o anchetă parlamentară şi au cerut mai multe informaţii.

„Am primit câteva scrisori de la preşedintele Comisiei de Supraveghere a Executivului despre asta”, a spus Ian Sams.

„Examinăm aceste scrisori şi vom lua o decizie în timp util. Vom răspunde cu bună-credinţă, dar ne aşteptăm ca aleşii Congresului să dea dovadă de aceeaşi bună-credinţă” şi „vom denunţa orice ipocrizie exagerată, care ar arăta o lipsă de credibilitate a acestor solicitări”, a spus oficialul.

Acesta a invocat confidenţialitatea anchetei judiciare, nerăspunzând la întrebări specifice adresate de jurnalişti.

Potrivit reprezentantului Casei Albe, republicanii „pretind că sunt revoltaţi, în timp ce au apărat acţiunile fostului preşedinte”.