Externe
Peste 75 de persoane au fost arestate de poliţia din Marea Britanie ca parte a unei anchete derulate în Scoţia într-un caz de abuzuri sexuale împotriva copiilor, potrivit BBC, preluat de cotidianul.ro.
Polițiștii au identificat peste 500 de victime, iar unele aveau vârsta de numai trei ani. Operiațiunea a durat mai multe săptămâni, timp în care poliţia britanică a descoperit peste 30 de milioane de fotografii cu copii abuzaţi sexual.
Majoritatea copiilor au fost contactați prin intermediul rețelelor de socializare, iar potrivit datelor polițiștilor, un singur suspect ar fi contactat peste 100 de copii.
Poliţia britanică a arestat 75 de persoane şi s-au formulat peste 400 de capete de acuzare, inclusiv viol şi şantaj sexual.