Cazul tinerei omorâtă în bătăie de soț, fost ministru în Kazahstan, urmărit de milioane de oameni. Țara e recunoscută pentru cazurile foarte multe de violență domestică

Cazul tinerei omorâtă în bătăie de soț, fost ministru în Kazahstan, urmărit de milioane de oameni. Țara e recunoscută pentru cazurile foarte multe de violență domestică

Procesul crimei comisă de un fost ministru din Kazahstan a fost urmărit de milioane de oameni şi a pus în lumină problema violenţei domestice din această ţară. Fostul ministru al economiei din Kazahstan, Kuandyk Bișimbaiev, și-a ucis soția, Saltanat Nukenova.

Politicianul a fost condamnat la 24 de ani de închisoare

După o sentinţă istorică, în urma căreia un politician, cândva puternic, a fost tras la răspundere pentru uciderea soţiei sale, şi după ce a fost introdusă o nouă lege, s-a pus întrebarea dacă se poate face dreptate şi pentru alte victime, relatează BBC.

Fostul ministru al economiei Kuandyk Bişimbaiev o bătuse pe soţia sa Saltanat Nukenova până la moarte, într-o agresiune care a fost parţial filmată de camerele de supraveghere.

Imagini de la un restaurant din capitala Astana au surprins cum Kuandyk Bişimbaiev o loveşte cu mâinile şi cu picioarele pe Saltanat şi o trage de păr.

Ce s-a întâmplat exact în următoarele 12 ore este mai puţin clar. O parte a fost filmată cu propriul său telefon mobil – imagini prezentate instanţei, dar nu şi publicului.

Înregistrarea audio îl surprinde pe Bişimbaiev insultând-o pe Saltanat şi întrebând-o despre un alt bărbat. Instanţa a auzit că Bişimbaiev a sunat de mai multe ori la o ghicitoare, în timp ce soţia sa zăcea inconştientă în camera VIP – unde nu existau camere de luat vederi.

O ambulanţă a fost chemată în cele din urmă cu puţin înainte de ora 20:00. Ea era deja moartă – şi ar fi putut fi moartă de şase-opt ore, conform autopsiei.

Examinarea medico-legală, detaliată în instanţă, a raportat că Saltanat a suferit o leziune cerebrală din cauza unor vânătăi, abraziuni şi răni externe; 230 de mililitri de sânge s-au adunat între craniu şi suprafaţa creierului. Existau semne de strangulare, a precizat instanţa.

O rudă al lui Bişimbaiev, Bakhytzhan Baizhanov, directorul complexului în care se afla restaurantul, a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru ascunderea unei infracţiuni. Acesta a susţinut în timpul procesului că Bişimbaiev i-a cerut să şteargă imaginile de pe camerele de supraveghere.

La 13 mai, Curtea Supremă din Astana l-a condamnat pe Kuandyk Bişimbaiev, în vârstă de 44 de ani, la 24 de ani de închisoare pentru uciderea lui Saltanat Nukenova, în vârstă de 31 de ani.

Dar în Kazahstan – unde sute de femei mor în fiecare an din cauza partenerilor lor – asigurarea unei condamnări nu era un lucru evident. Agresorii sunt aduşi în faţa justiţiei în doar unul din patru cazuri de violenţă domestică din ţară, estimează ONU.

Femeilor din Kazahstan le e frică să depună plângere

După cum spune fratele lui Saltanat, femeile kazahe „au mai ţipat înainte, dar nu au fost auzite niciodată”. Până acum.

Saltanat Nukenova era căsătorită cu Kuandyk Bişimbaiev de mai puţin de un an
Saltanat şi-a petrecut copilăria în oraşul Pavlodar din nord-estul ţării – aproape de graniţa Kazahstanului cu Rusia.

După terminarea şcolii, s-a mutat la Alma Ata – unde a locuit pentru o scurtă perioadă cu fratele ei mai mare şi singurul, Aitbek Amangeldy. „Acea perioadă a fost preţioasă în ceea ce priveşte relaţia noastră”, a declarat Aitbek, detaliind cum el şi sora sa au dezvoltat o relaţie strânsă până la vârsta adultă.

Saltanat Nukenova era căsătorită cu Kuandyk Bişimbaiev de mai puţin de un an când acesta a ucis-o.