Cinci oameni au fost uciși și alți doi au fost răniți de un danez de 37 de ani, înarmat cu un arc, în Norvegia

Cinci oameni au fost uciși și alți doi au fost răniți de un danez de 37 de ani, înarmat cu un arc, în Norvegia

Cinci oameni au fost ucişi cu sânge rece şi alţi doi au fost răniţi, miercuri seara, în Kongsberg, Norvegia, de către un bărbat care a folosit un arc şi săgeţi, scrie bbc.

Autorităţile norvegiene anunţă o a cincea persoană decedată, relatează NRK. „Din păcate, pot confirma că sunt cinci oameni ucişi şi doi răniţi. Unul dintre răniţi este un poliţist care se afla în magazin în timpul liber. Acum se află în spital alături de cealaltă persoană rănită”, spune inspectorul de poliţie Øyvind Aas.

Suspectul, arestat la scurt timp după incident, este un cetăţean danez de 37 de ani care locuieşte în Kongsberg, a anunţat poliţia norvegiană într-un comunicat publicat în cursul nopţii de miercuri spre joi.

Inițial, autorul atacului a fugit cu o maşină, dar a fost arestat ulterior, iar acum este interogat. Autorităţile norvegiene nu exclud ipoteza unui atac terorist.

La locul atacului au fost mobilizate numeroase echipaje medicale şi de poliţie, inclusiv cu elicoptere. Răniții au fost internați în spital.

Tags:
Ultima oră
17:51 - Premierul desemnat propune un armistițiu pe scena politică. Nicolae Ciucă: Este soluția pentru ieșirea din această criză / A doua încercare de formare a Guvernului se lovește de un blocaj sever
17:36 - Adriana Trandafir nu mai rezistă presiunii de la Asia Express. Concurenta nu se oprește din plâns
17:35 - Florin Cîțu: PSD și USR trebuie să facă și fapte / Un armistițiu nu se face între prieteni, ci între inamici. Dacă fiecare partid vrea să își vadă interesul electoral, nu vom ajunge la o concluzie (VIDEO)
17:24 - Mitică Dragomir, scandal în direct, cu un jurnalist: „Bă nenorocitule, bă nesimțitule!”
17:24 - UE sprijină Republica Moldova pentru a face față în problema aprovizionării cu gaze. Ursula von der Leyen: Experții noștri sunt pe teren pentru a ajuta la rezolvarea situației
17:24 - Florin Cîțu: Nicolae Ciucă a cerut PSD și USR un armistițiu politic. Partidele să susțină un guvern minoritar PNL – UDMR, pe termen limitat (VIDEO)
17:02 - Valeriu Gheorghiță anunță maraton de vaccinare la fiecare sfârşit de săptămână, în București, până la finele anului. Lista centrelor (VIDEO)
16:56 - Andreea Esca nu mai zâmbește. Ce o macină
16:43 - Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași cere ca medicamentul antiviral Favipiravir să fie eliberat cu circuit deschis, în farmacii: „Va duce la reducerea numărului de internări”
16:42 - Un șofer de autocar a spulberat barierele de la o trecere la nivel cu calea ferată, în Prahova (VIDEO)