Externe
Clădirea principală de la baza de pregătire a echipei lui Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, a fost distrusă de două obuze de artilerie, a declarat directorul general al grupării ucrainene, Serghei Palkin.
„Din fericire nimeni nu a fost rănit. Însă baza este distrusă. Nu am idee ce va urma. În primul rând războiul trebuie să se termine”, a spus Palkin, citat de agenţia Itar-Tass.
Obuzele de artilerie au lovit în noaptea de vineri spre sâmbătă clădirea în care înainte de începerea conflictului din regiune jucătorii lui Lucescu stăteau în cantonament.
În urmă cu o săptămână, şi la stadionul Donbas al echipei Şahtior au avut loc două explozii puternice, înregistrându-se pagube semnificative.