Consilierul prezidențial ucrainean Mihailo Podoliak îl numește pe Andrei Marga „cea mai uitată naftalină politică”, după declarațiile acestuia despre Ucraina

Consilierul prezidențial ucrainean Mihailo Podoliak îl numește pe Andrei Marga „cea mai uitată naftalină politică”, după declarațiile acestuia despre Ucraina
În imagine: Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Sursă foto: Hepta - DPA Images

Declarațiile lui Andrei Marga, fost ministrul de Externe, despre Ucraina au ajuns până la administrația prezidențială de la Kiev. Și n-au fost deloc întâmpinate cu zâmbete, ba chiar reacția a fost una pe măsura declarațiilor.

Marga afirmase că Ucraina ar trebui să cedeze teritorii Rusiei, Ungariei, Poloniei și României. După criticile primite, el n-a dat înapoi, ci a insistat că afirmațiile sale „corespund adevărului istoric” și că „propaganda de azi va fi socotită poimâine o eroare”.

De la Kiev, reacția a fost tăioasă. Marga e „cea mai uitată naftalină politică” pe care Rusia e nevoită s-o scoată la lumină din cauza „crizei agenților” cu care se confruntă, a spus Mihailo Podoliak, unul dintre consilierii președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Declarațiile lui Andrei Marga despre Ucraina, care au stârnit furia publică

Ucraina „trebuie să cedeze teritorii: Ungariei Transcarpatia, Poloniei Galiția, României Bucovina și Rusiei Donbasul și Crimeea. Sunt teritoriile altor țări. Ne cramponăm, asta este! Va fi conflict. Ca să fim foarte limpezi: cât timp nu se rezolvă situația printr-o discuție și cu America, Rusia, Germania, Ucraina și China și nu se ajunge la un acord, nu va fi liniște în Europa. Nefiind liniște, democrația va suferi”, a declarat Marga, vineri.

După criticile primite, el nu a dat înapoi, ba dimpotrivă: „Repet oricând afirmațiile rostite, căci ele exprimă adevărul cel mai simplu cu putință. Altfel, lucrurile se țin mai departe într-o criză absurdă, la care sunt, totuși, alternative. Afirmațiile mele corespund adevărului istoric, dreptului international și intereselor generale – dincolo de propaganda de azi care, poimâine, va fi socotită doar o eroare”.

Reacție din administrația prezidențială ucraineană, după declarațiile lui Marga

„”Criza agenţilor” determină Rusia să-și aducă aminte de cea mai uitată naftalină politică. Dacă românul domn Marga îşi face declaraţiile ”cu toată responsabilitatea”, atunci trebuie să înţeleagă şi perspectiva răspunderii penale pentru încălcarea integrităţii şi suveranităţii unui alt stat”, a scris consilierul prezidențial ucrainean Mihailo Podoliak, duminică, pe Twitter.

Un mesaj a venit inclusiv din partea Ambasadei Ucrainei: „Regretăm că fostul ministru Andrei Marga al unui stat european și democratic face declarații care pun sub semnul întrebării principiile de bază ale dreptului internațional, în special inviolabilitatea frontierelor. Asigurarea respectului deplin pentru aceste principii este baza securității și stabilității pe continent”.

De asemenea, Ministerul român de Externe a catalogat drept „inacceptabile” afirmațiile lui Marga.

„Aceste declarații sunt în flagrantă contradicție cu poziția oficială a României față de agresiunea ilegală, nejustificată și neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei, precum și cu principiile fundamentale de drept internațional care guvernează relațiile internaționale în prezent.

MAE respinge ferm poziționarea domnului Marga, care preia, încurajează și propagă narativele maligne emise de Rusia.

MAE reiterează susținerea sa fermă pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei, în granițele sale recunoscute la nivel internațional”, a mai transmis Ministerul.

Urmăriți B1TV.ro și pe