Constantin Brâncuşi, apreciat la New York: Lucrarea ”Tânăra sofisticată” ar putea fi vândută pentru un preț record (VIDEO)

Constantin Brâncuşi, apreciat la New York: Lucrarea ”Tânăra sofisticată” ar putea fi vândută pentru un preț record (VIDEO)

O lucrare a lui Constantin Brâncuşi ar putea stabili un nou record de preț pentru artistul român. Este vorba despre sculptura ”La Jeune fille sophistiquée” (Tânăra sofisticată), din bronz lustruit, realizată de sculptorul român în 1932 la Paris. Ea va fi licitată pe 15 mai, la Chirstie’s New York, în cadrul sesiunii „Evening Sale of Impressionist and Modern Art”, potrivitartmarketmonitor.com.

Lucrarea face parte din colecţia „Elizabeth şi Frederick Stafford”. Cei doi au cumpărat statueta direct de la Brâncuşi, în timpul unei vizite în atelierul său în 1955 şi a rămas în colecţia lor de atunci. Opera „La Jeune fille sophistiquée” este singurul exemplar în bronz al portretului stilizat făcut de Brâncuşi scriitoarei şi activistei anglo-americane Nancy Cunard. Lucrarea lui Brâncuşi ar putea stabili un record mondial al artistului şi poate fi văzută la Hong Kong din 31 martie până pe 3 aprilie, potrivit Christie’s. Licitaţia va avea loc la Rockefeller Center, din New York, prețul de pornire pentru această operă fiind de 70 de milioane de dolari.

Opera păstrează baza originală pusă de artist – sculptura în marmură – un factor extrem de important.

„O lucrare îndrăzneaţă şi rafinată, lucrarea Brâncuşi din Colecţia Elizabeth Stafford reprezintă unul dintre puţinele bronzuri ale artistului care şi-au păstrat baza originală (…) Apariţia sa pe piaţă va fi un eveniment extraordinar pentru cei mai importanţi colecţionari ai artei moderne din lume”, a explicat Conor Jordan, specialist în artă modernă şi contemporană.

În topul celor mai scumpe lucrări vândute anul trecut se află o altă operă de Brâncuşi, la”La Muse endormie”, lucrarea realizată în bronz, înfăţişând un cap de femeie cu ochii închişi, concepută de artistul român în 1913. Aceasta s-a vândut cu 57,3 milioane de dolari și ocupă locul opt în clasamentul celor mai scupme oprere vândute în 2017.

Ținând cont de acest lucru, este foarte posibil ca în topul pe anul 2018 să se regăsească și opera ”Tânăra sofisticată”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`