Media ucraineană comentează pe larg o imagine cu trei soldați care încearcă să se salveze din calea unei explozii. Totuși, un cunoscut fotograf a reușit să demonstreze că evenimentele pe care aceasta le-ar scoate la lumină, de fapt, nu au existat.
Potrivit RT, istoria fotografiei controversate a început acum două luni. În iunie, Dmitry Mouravski, fotograf ucrainean și consilier în Ministerul Apărării, a publicat pe Internet o imagine cu doi soldați care îl ajută pe un al treilea aparent rănit. În spatele lor, se poate vedea un fum dens ca și cum locul ar fi fost teatrul unui conflict armat.
Imaginea a mai fost distribuită de acesta, dar și de media ucraineană și de ambasadorul american în această țară, Geoffrey Pyatt. Totul pentru a demonstra că lupte încă au loc în orașul Chirokino.
![]()
Foto: francais.rt.com
Mai mulți fotografi, însă, au semnat o scrisoare deschisă în care au condamnat ceea ce pare a fi ”o fotografie trucată”. RT a vorbit cu unul dintre ei:Efrem Loukatski. Acesta a susținut că distanța dintre soldați și locul exploziei nu depășește 20 de metri.
”În astfel de cazuri, soldații ar fi fost măcar aruncați la pământ de suflul exploziei. Totuși, în următoarele imagini, ei pot fi văzuți cum aleargă”, a explicat fotograful.Acesta a mai spus că și modul în care se văd norii de fum indică faptul că fotografia a fost trucată.
Mai mult, în imagine apare și un cărucior pentru copii. Probabil rolul său era de a da mai mult dramatism fotografiei. În opinia unor fotografi, acesta a fost inserat în imagine. Dovada? Dacă ar fi fost în apropierea unei explozii, nu ar mai fi rămas nimic din el.
Ulterior, Dmitry Mouravskia demisionat din funcția deținută în Ministerul Apărării, acesta din urmă precizând că nici nu a dat atenție fotografiei.
”Niciodată nu am considerat că aceste fotografii ar fi autentice și nici nu am făcut vreodată vreo declarație publică pe acest subiect”, a transmis Kievul.