Coreea de Nord a lansat luni mai multe rachete cu rază scurtă de acțiune în apele sale teritoriale din est, a anunțat armata sud-coreeană, potrivit Reuters.
Rachetele au fost lansate la ora locală 15:19 din apropierea orașului Hamhung și au zburat circa 200 de kilometri, înainte de a cădea în mare.
„Armata noastră urmărește îndeaproape situația și este în poziție defensivă de maximă vigilență”, se menționează într-un comunicat al Statului Major Interarme al armatei sud-coreene.
Mai mult, vineri, Coreea de Nord a efectuat două teste balistice cu rachete cu rază medie de acțiune, într-un context marcat de tensiuni militare crescânde.
Regimul nord-coreean a amenințat cu lovituri nucleare Coreea de Sud și SUA, care efectuează în prezent exerciții militare comune la scară largă.