Vineri, senatorul PNL, Vergil Chițac, a diagnosticat cu coronavirusul COVID-19, lucru care a dus la auto-izolarea premierului desemnat şi interimar, Ludovic Orban, la Vila Lac II. A dus, de asemenea, la testarea membrilor parlamentului.
Guvernul României nu este, însă, primul a cărui activitate a fost perturbată de COVID-19. În situaţii similare se găsesc guvernele Canadei, Franţei, Marii Britanii, Iranului şi chiar şi Comisia Europeană.
De joi, premierul Canadei, Justin Trudeau, a intrat în auto-izolare şi început să lucreze de acasă după ce soţia lui, Sophie Grégoire Trudeau, a fost depistata pozitiv cu COVID-19. Aceasta susţinuse un discurs în Marea Britanie în urmă cu câteva zile. În cazul premierului canadian este încă neclar dacă are virusul.
Tot joi, preşedintele Comisiei Europene, David Sassoli, a anunţat că intră în auto-izolare pentru o perioadă de două săptămâni după ce a efectuat o vizită în nordul Italiei. A anunţat, de asemenea, întreruperea activităţii Comisiei Europene până pe data de 30 martie.
Luni, ministrul culturii francez, Franck Riester, a fost, de asemenea, confirmat cu COVID-19. Demnitarul francez, în vârstă de 46 de ani, petrecuse mai multe zile, în cursul săptămânii trecute, în camera inferioară a Adunării Naţionale a Franţei, unde fuseseră deja confirmate cinci cazuri de infectare cu coronavirusul COVID-19.
Marţi, presa britanică a precizat că ministrul Sănătăţii, Nadine Dorries, este confirmată cu COVID-19. Prin urmare, ea a intrat în auto-izolare acasă, însă după ce a intrat în contact cu peste 100 de alte persoane, printre care şi premierul britanic, Boris Johnson, şi logodnica acestuia. Ea dăduse primele semne de îmbolnăvire săptămâna trecută, de 8 martie, atunci când a fost organizată o recepţie cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii.
Şi preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a fost testat de COVID-19, rezultatul testului urmând a fi anunţat.
Până şi în Statele Unite, nouă congresmeni au intrat în auto-izolare ca măsură de precauţie. Iar potrivit CNN, preşedintele american Donald Trump a început să acorde mai multă atenţie persoanelor cu care intră în contact – cei nouă din auto-izolare având contact direct cu Trump recent. Asta deşi până nu demult, tot Donald Trump declara că COVID-19 este „o farsă a Partidului Democrat” şi „că va dispărea de la sine”.
Dar de departe, cea mai afectată clasă politică a fost cea iraniană. Au fost testaţi pozitiv vicepreşedintele Iranului, 23 de membri ai parlamentului, doi miniştri, un fost ministru de externe şi doi consilieri ai Ayatollahului Ali Khamene, unul dintre care a şi murit.