Cumpărătorii germani de gaze trag un semnal de alarmă după anunțul Rusiei că vrea plata în ruble. Companiile germane de utilități cer un sistem de avertizare timpurie

Cumpărătorii germani de gaze trag un semnal de alarmă după anunțul Rusiei că vrea plata în ruble. Companiile germane de utilități cer un sistem de avertizare timpurie
Foto: Hepta.ro / Sputnik / Pavel Lvov

Companiile germane de utilități consideră că țara lor are nevoie de un sistem de avertizare timpurie pentru a contracara o eventuală penurie de gaze. Poziția a venit în contextul în care Federația Rusă a cerut efectuarea plăților contractuale în ruble, amplificând riscul ca prețurile să crească și mai mult, transmite Reuters.

De altfel, ministrul român al Energiei, Virgil Popescu, spunea joi seară pe B1 TV, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire, că prețul pe bursă a crescut doar din anunțul Moscovei. Tot atunci, oficialul liberal preciza că nicio companie din România nu are contract cu Gazprom.

Dorința lui Vladimir Putin ca plățile pentru gazul rusesc să fie efectuate în ruble, pe care directorul executiv al Agenției Internaționale de Energie a condamnat-o drept o „amenințare de securitate”, vine să amplifice tensiunile de pe piață și a pus la îndoială tradiționala poziție a Rusiei cum că ar fi un furnizor de încredere indiferent de situația de pe scena geopolitică.

Companiile germane de utilități cer statului german un sistem de avertizare timpurie, după ce Rusia a anunțat că vrea ca gazul să îi fie plătit în ruble

Timp de peste 50 de ani, chiar și în perioada Războiului Rece, aprovizonarea Germaniei – cel mai mare consumator de gaz rusesc – a fost asigurată de Moscova. Principalul exportator de gaz al Rusiei, Gazprom, are peste 40 de acorduri pe termen lung cu omologii europeni.

Cu toate acestea, joi, asociația germană a companiilor de utilități (BDEW), care reunește inclusiv clienți Gazprom, a îndemnat guvernul federal de la Berlin să elaboreze un sistem de avertizare timpurie pentru eventualitatea în care Rusia oprește livrările.

„Există semnale concrete și serioase că situația aprovizonării cu gaze este pe cale să se deterioreze”, a declarat președinta BDEW, Kerstin Andreae, invocând pretenția Rusiei ca țările „neprietenoase”, printre care și Germania, să plătească gazul în ruble.

În schimb, ministrul german al economiei, Robert Habeck, spune că nu este necesar un sistem de avertizare timpurie și că aprovizionarea este garantată, însă a adăugat că într-adevăr situația trebuie monitorizată cu multă atenție.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`